Musicalul „Shrek”, una dintre cele mai faimoase și emoționante povești din toate timpurile,
câștigătoare a premiului Oscar pentru cel mai bun film animat, se reîntoarce pe scena Operei
Naționale București, în data de 19 și 20 decembrie, de la ora 11:00. Din distribuție fac parte artiști
consacrați precum Dan Helciug, care va intepreta rolul căpcăunului morocănos, dar simpatic, alături
de Oana Laura Gabriela și Bianca Purcărea în rolul Fionei, Adrian Nour (Măgărușul), Julie Mayaya
(Dragonița), Andrei Petre și Ernest Fazekaș (Lord Farquuad). Spectacolul este produs de Opera
Națională București și Musicals.ro, aceeași echipă din spatele altor producții de mare succes,
precum „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia” și „My Fair Lady”

Plasat într-o lume mitică din vremuri demult apuse, musicalul Shrek spune povestea unui căpcăun
uriaș și verde, care, după ce a fost batjocorit și temut întreaga lui viață de orice și oricine i-a trecut
prin cale, se retrage într-o mlaștină ca să își trăiască viața găsind bucurie în izolare. Destinul lui se
schimbă pe măsură ce factori externi îl determină să iasă din zona de confort, să evolueze și, în
final, să înceapă să înțeleagă mai bine valoarea prieteniei și a iubirii.
„Musicalul Shrek va avea parte de scenografii dinamice, costume elaborate, coregrafii cu
personalitate, efecte de scenă, lumini și video care vor da spectacolului un aer actual, dar și o
estetică relevantă lumii digitale a secolului nostru. Shrek este un spectacol destinat întregii familii,
care vă va amuza, vă va surprinde, dar în același timp care invită la introspecție și explorarea
propriilor emoții. Este un spectacol despre prietenie și despre diferența dintre aparență și esență, o
metaforă a transformărilor prin care trece umanitatea, practic o nouă reafirmare a poveștilor
copilăriei noastre”, declară organizatorii.
