Legendara actriţă daneză LONE FLEMING și scriitorul DACRE STOKER, stră-strănepotul lui Bram Stoker, autorul clasicului roman Dracula, printre invitații speciali Dracula Film Festival 2024
La Festivalul Internațional de Film Fantastic de la Brașov, Dracula Film Festival, ediția a XII-a, care se va desfășura între 30 octombrie și 3 noiembrie, vor fi prezente numeroase personalități internaționale din lumea cinematografiei, incluzând actori, regizori, producători, scriitori sau artiști grafici.
Acordarea anuală a titlului onorific de Conte Dracula a devenit deja o tradiție la Dracula Film Festival. Printre cei care au primit acest trofeu, în semn de recunoaștere pentru realizările lor memorabile în domeniul filmului fantastic, se numără regizorii Enzo G. Castellari, Ruggero Deodato, Lamberto Bava şi Sergio Martino, actriţa Debbie Rochon, producătorul şi directorul de imagine Vlad Păunescu, actorul Armand Assante şi maestrul efectelor speciale Sergio Stivaletti.
În cadrul ediţiei a XII-a a Dracula Film Festival, trofeul şi titlul de „Contesă Dracula” va fi oferit la Braşov unei veritabile legende vii a cinematografiei Horror, actriţa daneză LONE FLEMING (n. 1945), a cărei carieră însumează peste 60 de roluri, începând din anii ’70 şi până în ziua de azi, în producţii de mare succes la public, dar şi multipremiate în festivalurile de gen, precum recentul I’ll Crush Y’all (Os reviento), câştigător anul trecut inclusiv a unei menţiuni speciale la Dracula Film Festival.
LONE FLEMING a început să lucreze de timpuriu în cinematografie, în special în Spania, ţară de care avea să se ataşeze pentru tot restul vieţii, unde a debutat cu apariţii în fotonovele şi mici roluri în filme, până când cineastul Amando de Ossorio i-a oferit rolul principal în Tombs of the Blind Dead din 1972, un film-cult de referinţă în istoria genului Horror.
Datorită seriei „The Blind Dead” - a jucat în trei dintre cele patru filme cu templierii lipsiţi de vedere ale lui Amando De Ossorio -, Lone Fleming s-a afirmat rapid drept una dintre cele mai populare Scream Queen din spaţiul Fantasy/Horror european, iar bogata sa filmografie e jalonată de titluri foarte apreciate de fanii istorisirilor sumbre, de la A Candle for the Devil (1973) sau Evil Eye (1975) până la Escaping the Dead (2017) sau Dark Girls (2022).
În seara de 2 noiembrie, LONE FLEMING va primi la Braşov, în cadrul DFF, trofeul asociat titlului onorific de Contesă Dracula.
Cineastul XAVIER GENS devine Conte Dracula la Dracula Film Festival
În 2024, în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Dracula Film Festival, titlul onorific de Conte Dracula va fi oferit unui maestru al Horror-ului modern, cineastul francez XAVIER GENS, a cărui popularitate globală a explodat anul acesta datorită filmului său cu rechinii ucigaşi ajunşi să se înmulţească în apele Senei, Sub Paris, un captivant Thriller eco-satiric produs de Netflix şi lansat, inspirat, în perioada premergătoare Olimpiadei pariziene.
XAVIER GENS, atras dintotdeauna de cinematografie, a intrat în acest univers profesional în a doua parte ai anilor ’90, ca asistent al unor super-regizori precum Ringo Lam, Tsui Hark şi John Frankenheimer, asociindu-şi astfel numele cu actionere de succes (Maximum Risk, Double Team, Ronin), iar know-how-ul dobândit a definit ulterior dinamica specială ale mixurilor adulte de acţiune, suspans, fantezie şi horror ce-i caracterizează punerile în scenă, indiferent că ne gândim la producţiile de cinema (Hitman, Mayhem!) sau TV (Gangs of London, The Last Panthers).
Primul jalon memorabil în zona Horror îl reprezintă chiar debutul său în lungmetraj, Frontière(s), din 2007, iniţiator al unui traseu pe care Xavier Gens nu avea să îl mai abandoneze niciodată, nici ca scenarist şi regizor (The Divide - 2011, The ABCs of Death - 2012, Cold Skin - 2018, serialul Mortel - 2019), nici ca producător, francezul girând filme precum Cell, din 2016, adaptarea după Stephen King, sau originalul Hostile (2017), al tânărului Matthieu Turi, nominalizat în 2020 la DFF pentru Dracula Trophy cu al său Meander. Horror-ul său supranatural inspirat de exorcizarea de la Tanacu, The Crucifixion, din 2017, filmat în România, cu Maia Morgenstern, Andrei Aradits şi Laurenţiu Ulici în distribuţie, va fi proiectat la Braşov, în cadrul DFF.
Toate aceste repere conturează portretul unui cineast foarte creativ şi realmente pasionat de filmul fantastic în diversele sale declinări, motiv pentru care, anul acesta, XAVIER GENS este omagiat în cadrul Dracula Film Festival.
Scriitorul DACRE STOKER, invitat special la Dracula Film Festival
DACRE STOKER, stră-strănepotul de frate al lui Bram Stoker, celebrul autor al clasicului roman Dracula, s-a născut în 1958, la Montreal, în Canada.
Cu toate că a fost atlet de performanţă în tinereţe, Dacre s-a lăsat purtat pe urmele unchiului său, el publicând două cărţi devenite bestseller, «Dracula The Un-Dead», un sequel al celebrului roman din 1987, şi romanul «Dracul», scris împreună cu J.D. Barker, ce va fi adaptat într-un film, probabil în regia lui Andy Muschietti. Dacre este scenarist, regizor şi producător al documentarului «Dracula Meets Stoker».

Dacre Stoker va fi prezent la Dracula Film Festival în seara zilei de vineri, 1 noiembrie, de la ora 19.00, la Apollonia Modern (fostul Cinema Modern), cu prezentarea multimedia Stoker on Stoker, Misterele din culisele scrierii romanului Dracula, care împletește detaliile istoriei lui Dracula cu tradițiile familiei Stoker și viața lui Bram Stoker la Dublin și Londra, apoi separă realitatea de ficțiune, dezvăluind adevărul despre Stoker și Dracula.

