Rata șomajului înregistrat la nivel național a ajuns la 3,26% la sfârșitul lunii august, potrivit datelor publicate vineri de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. În evidențele instituției figurau 260.919 persoane, dintre care aproape 200.000 nu primeau indemnizație de șomaj.
Cine sunt șomerii înregistrați
Numărul persoanelor înregistrate ca șomeri a crescut cu 1.030 față de luna iulie. Dintre acestea, 61.718 primeau indemnizație, iar 199.201 erau șomeri neindemnizați, adică mai mult de trei sferturi din total. Creșterea vine după ce, mai devreme în acest an, rata șomajului urcase la 6,5% în primul trimestru din 2026, calculată însă după o altă metodologie.
Cele mai multe persoane înregistrate proveneau din mediul rural, 188.421 de șomeri locuiau la sate, față de 72.498 în mediul urban. Diferența dintre femei și bărbați a fost mai redusă, 133.409 bărbați față de 127.510 femei.
Vârsta și nivelul de educație contează
Persoanele de peste 55 de ani au format cea mai numeroasă categorie de vârstă, cu 65.981 de șomeri, urmate de cei cu vârste între 40 și 49 de ani, cu 61.052 de persoane. La polul opus, categoria 25-29 de ani a avut doar 14.675 de șomeri înregistrați.
Nivelul de educație pare să conteze mai mult decât vârsta. Șomerii fără studii sau cu doar învățământ primar au reprezentat 28,48% din total, iar cei cu studii gimnaziale, 33,17%. Împreună, aceste două categorii au însumat aproape 62% dintre șomerii înregistrați. La celălalt capăt, persoanele cu studii universitare au avut doar 5,09%, un decalaj pe care îl arată și analiza „Două Românii pe harta șomajului”, despre generațiile fără școală și fără șanse pe piața muncii.
Ce primesc absolvenții care se angajează repede
Pentru cei care tocmai au terminat liceul sau facultatea, statul oferă un stimulent financiar dacă găsesc rapid un loc de muncă. Absolvenții au la dispoziție 60 de zile de la finalizarea studiilor pentru a se înregistra la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă, pas obligatoriu pentru a accesa oricare dintre facilități.
Cei care se angajează, tot în acest interval de 60 de zile, cu normă întreagă și pentru mai mult de 12 luni, pot primi o primă de inserție egală cu de trei ori Indicatorul Social de Referință, adică în jur de 1.980 de lei, la valoarea actuală a indicatorului.
Absolvenții care se angajează pentru prima dată cu contract pe durată nedeterminată mai pot beneficia și de o primă de stabilitate, de 1.000 de lei pe lună în primul an de activitate și 1.250 de lei pe lună în al doilea an. Cei care nu găsesc de lucru în cele 60 de zile pot solicita, după expirarea termenului, indemnizație de șomaj timp de șase luni, în valoare de 50% din Indicatorul Social de Referință.