Inca de la infiintarea sa in 1948, Israelul a avut un obiectiv care a fost considerat vital pentru consolidarea sa intr-o mare araba ostila: cresterea demografica sustinuta. Iar pentru atingerea acestui obiectiv, orice mijloace posibile au fost utilizate, ignorand eventualele riscuri colaterale.
Este de notorietate politica de imigratie extrem de permisiva, care a condus la intrarea in Israel a aproximativ 1 milion de emigranti evrei din fosta Uniune Sovietica. Astfel, a fost creata o comunitate rusofona puternica, care astazi, cu 15% din populatia totala, reprezinta cea mai numeroasa minoritate.
Riscul pe care Israelul a fost dispus sa si-l asume astfel a fost acela al crearii unui clivaj cultural si informational care astazi se poate observa pe alocuri cu ochiul liber. Televiziunile de stat rusesti sunt foarte populare in randul comunitatii rusofone, care devine astfel tinta a mesajelor promovate de oficialii rusi.
Limba rusa este invatata de la varste fragede in familie si apoi utilizata de adulti in viata de zi cu zi. Iar preferinta pentru comunicarea in rusa poate merge atat de departe, incat un prieten medic-chirurg a trebuit sa intervina autoritar intr-o sala de operatii in care personalul medical incepuse sa comunice doar in rusa pe tema interventiei in curs de desfasurare.
Israelul, stat care are un parteneriat nu doar strategic, dar in primul rand vital cu SUA, si-a asumat astfel de riscuri de dragul cresterii demografice, o prioritate mult mai mare decat orice alt risc asociat.
Sporul populatiei prin imigrare a fost completat de stimularea ratei natalitatii prin programe menite sa asiste familiile cu multi copii si prin dezvoltarea unui sistem medical de top care primeste 7% din PIB. Aceasta face ca Israelul sa aiba nu doar cea mai ridicata natalitate dintre tarile dezvoltate, dar si una dintre cele mai ridicate sperante de viata la nastere, 83 de ani.
