Drive

Accident la Stroești, județul Iași: un rănit după ce un microbuz a ieșit de pe șosea

de Dana Mateescu ·

O persoană a fost rănită miercuri dimineață, după ce un microbuz care efectua curse internaționale a părăsit partea carosabilă în localitatea Stroești, comuna Todirești, județul Iași.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, în microbuz se aflau șapte persoane în momentul producerii accidentului. În urma incidentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost rănit, însă era conștient la sosirea echipajelor de intervenție. Celelalte persoane s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor din cadrul Secției Pașcani, cu opt cadre, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.