Drive

Polițist din Caraș-Severin, dat în judecată pentru mașina de poliție răsturnată într-un pârâu

de Dana Mateescu ·

Un polițist din orașul Oțelu Roșu a fost dat în judecată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin pentru pagubele provocate la o autospecială Dacia Duster răsturnată într-un pârâu în timpul unei misiuni. Incidentul a avut loc în vara anului 2023, pe un drum forestier neasfaltat și interzis circulației publice.

Conform IPJ Caraș-Severin, polițiștii au fost sesizați că o persoană, ținând o frânghie, se îndrepta spre pădure. Echipajul a intrat pe drumul forestier, s-a împotmolit în nămol, iar un al doilea echipaj a preluat inițial primul. Din cauza condițiilor meteo și a drumului îngust, malul pârâului Valea Ohăbii s-a surpat, iar autospeciala s-a răsturnat în albie.

Nici conducătorul auto, nici cei trei pasageri nu au fost răniți, însă costul reparațiilor a fost evaluat la peste 65.000 de lei.

IPJ Caraș-Severin a decis să acționeze în instanță pentru recuperarea pagubei, invocând decizia CCR nr. 649/2022, conform căreia angajatorul nu poate obliga angajatul să plătească despăgubiri fără consens sau hotărâre judecătorească.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.