Un tânăr de doar 19 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier produs duminică seară în localitatea Tudor Vladimirescu, din județul Galați. Potrivit primelor informații, motocicleta condusă de acesta era oprită în trafic, într-o coloană de autovehicule, când a fost izbită violent din spate de un autoturism.
Impactul a fost atât de puternic încât motocicleta a ricoșat și a lovit alte două mașini aflate în față. Din nefericire, rănile suferite de motociclist au fost incompatibile cu viața, iar echipele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

