Un șofer român de TIR, în vârstă de 38 de ani, a fost oprit marți, 29 aprilie, de autoritățile austriece în zona Nickelsdorf, pe Autostrada A4, în apropiere de granița cu Ungaria. În urma unui control efectuat de un echipaj specializat din cadrul Departamentului Provincial de Circulație Burgenland, polițiștii au descoperit că vehiculul transporta 15.990 de kilograme de substanțe explozive.
Camionul, înmatriculat în România, plecase din țară și avea ca destinație orașul Karlstad din Suedia. Potrivit Salzburg24, în timpul verificărilor, polițiștii au constatat existența a opt defecte tehnice majore, patru dintre ele fiind clasificate drept „pericol iminent”. Printre problemele identificate se numără un cadru al semiremorcii grav afectat de rugină și un sistem de frânare considerat „periculos de inadecvat”.