Drive

24 de ani de închisoare pentru șoferița băută care a accidentat mortal patru muncitori

de Dana Mateescu ·

Șoferița care a accidentat mortal patru muncitori în 2022, pe șoseaua Păcurari din Iași, a primit o condamnare record de 24 de ani de închisoare, cea mai mare pedeapsă acordată în România într-un dosar privind un accident rutier. Decizia nu este definitivă.

Tragedia s-a petrecut în iunie 2022, în jurul orei 01:00. Femeia, care avea o alcoolemie de 1,13 la mie, a pierdut controlul mașinii într-o curbă și a intrat într-un grup de muncitori care lucrau la săparea unui canal. Patru persoane au murit pe loc, iar alte trei au fost grav rănite. Expertiza tehnică a stabilit că vehiculul circula cu o viteză de 148 km/h în momentul impactului.

Pe durata procesului, inculpata a adoptat o atitudine disprețuitoare, mințind în repetate rânduri, inclusiv susținând că nu se afla la locul accidentului. Din cauza gravității faptelor și a comportamentului acesteia, femeia a fost judecată pentru omor calificat, nu pentru ucidere din culpă. Verdictul final urmează să fie stabilit în urma apelului.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.