Drive

Într-un tragic accident pe centura Ploieștului un șofer a decedat după ce a intrat în parapet

de Marian Tomita ·

Ieri, 07 iunie a.c., un șofer în vârstă de 42 de ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu viteză în glisiera metalică ce separă sensurile de mers pe centura orașului Ploiești. Impactul a fost atât de violent încât șoferul nu a avut nicio șansă de supraviețuire.

La fața locului au intervenit echipele ISU cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, două autospeciale pentru descarcerare, o ambulanță SMURD tip B și o ambulanță SMURD tip C.

"Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a anunțat IJP Prahova.

Traficul a fost blocat la ora 8:30 și deviat prin Buda, pentru sensul Brașov-București. Ulterior, circulația a fost reluată în jurul orei 8:50.

Potrivit Infotrafic, accidentul s-a produs pe DN1 București-Brașov, la kilometrul 64, în localitatea Ploiești, județul Prahova.

Conform presei locale, se pare că șoferul era ocupat cu utilizarea telefonului mobil înainte de accident.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.