În teatrele din lumea întreagă, actorii evită să rostească numele piesei „Macbeth” între pereții unei săli de spectacol. Îi spun „piesa scoțiană”, iar dacă numele scapă totuși, urmează un ritual de purificare. Tragedia lui Shakespeare nu este interzisă nicăieri, dar a adunat în jurul ei una dintre cele mai tenace superstiții din teatru.
De unde ar începe blestemul
Cea mai cunoscută poveste duce la premiera din 1606. Băiatul care trebuia să o joace pe Lady Macbeth ar fi murit brusc, iar Shakespeare ar fi intrat el însuși în rol (da, pe atunci rolurile feminine erau jucate de băieți și de bărbați, deci nu e greșeală de tipar). Relatarea este atribuită lui John Aubrey, dar se pare că a fost inventată de criticul Max Beerbohm, într-o cronică din 1898.
O altă legendă spune că vrăjile rostite de cele trei vrăjitoare ar fi fost copiate dintr-un ritual real. Cei pentru care incantațiile erau sacre ar fi aruncat un blestem asupra tuturor reprezentațiilor. Nici pentru asta nu există dovezi.
Mai plauzibilă e o explicație de epocă. În secolul al XVII-lea, vrăjitoria pe scenă era un subiect tabu. Alții cred că piesa, sigur de succes la casă, era scoasă din tolbă de trupele aflate în pragul falimentului. Dacă spectacolul eșua, teatrul se închidea, iar vina cădea pe „blestem”.
Morți, accidente și o cădere în orchestră
Cel mai grav episod legat de piesă s-a petrecut la New York, pe 10 mai 1849. La Astor Place Opera House, actorul britanic William Charles Macready juca în „Macbeth”, în timp ce o mulțime de peste 10.000 de oameni protesta în fața teatrului. Macready se afla într-o dispută publică cu americanul Edwin Forrest, care juca și el Macbeth în alt teatru din oraș. Tensiunile aveau însă rădăcini mai adânci, între imigranți, naționaliști americani și elitele orașului. Miliția a deschis focul. Revolta s-a încheiat cu între 22 și 31 de morți și peste 120 de răniți.
Mai aproape de timpul nostru, producția din 1937 de la Old Vic din Londra a rămas celebră pentru ghinioane. Tânărul Laurence Olivier, care juca Macbeth, și-a pierdut vocea înaintea premierei, iar o greutate de decor s-a prăbușit din tavan la câțiva centimetri de el. Potrivit unor relatări, cu trei ani înainte, aceeași sală trecuse printr-un șir de înlocuiri de actori, cu mai mulți Macbeth într-o singură săptămână.
În 1948, actrița Diana Wynyard le-ar fi spus jurnaliștilor că blestemul e ridicat în slăvi fără motiv. A doua seară, în scena somnambulismului Ladyei Macbeth, a mers direct de pe scenă în orchestră.
