Ursul brun e considerat oficial un hibernator, dar biologii vorbesc despre o formă distinctă, numită uneori hibernare superficială sau amorțeală hibernală. Liliecii, pârșii, aricii și alte câteva rozătoare intră într-o hibernare profundă, cu scăderi mult mai mari ale temperaturii corpului. Diferența dintre aceste forme explică de ce iernile tot mai blânde din ultimii ani afectează diferit speciile din pădurile și peșterile românești.
Ursul brun, un hibernator atipic
Spre deosebire de hibernatorii profunzi, ursul brun coboară temperatura corpului cu doar câteva grade, iar ritmul cardiac scade moderat. Această formă îi permite să se trezească mult mai rapid decât un liliac sau un pârș, dacă apare un pericol sau dacă vremea se schimbă brusc.
Specialiștii în ecologia carnivorelor mari spun că exemplarele din zonele cu ierni blânde ies mai des din bârlog decât cele din regiunile montane înalte, unde zăpada persistă mai mult. Un urs care iese din bârlog în plină iarnă caută hrană în apropierea localităților, ceea ce poate contribui la numărul de semnalări din ultimii ani, deși relația exactă dintre temperaturi și comportament variază de la o populație la alta.
Femelele nasc și alăptează puii în bârlog, un proces legat în primul rând de fiziologie, nu direct de temperatura de afară. Condițiile de mediu și disponibilitatea hranei din toamnă pot totuși influența momentul intrării în bârlog și starea de sănătate a puilor, fără ca mecanismul de bază să se schimbe.
Liliecii din peșteri, hibernare profundă și treziri periodice
Liliecii care iernează în peșterile din Munții Apuseni intră într-o hibernare profundă: temperatura corpului urmărește îndeaproape temperatura refugiului, care rămâne de obicei cu câteva grade peste zero, iar bătăile inimii și ritmul respirator scad drastic față de perioada activă.
Trezirile periodice fac parte din procesul normal de hibernare, nu apar doar când temperatura crește brusc. Pot fi declanșate și de perturbarea peșterii, de variații de umiditate sau de alți factori locali, iar fiecare trezire consumă o parte importantă din rezervele de grăsime acumulate toamna.
Tocmai acest cost energetic ridicat face liliecii vulnerabili la iernile neobișnuit de calde: treziri mai frecvente înseamnă mai puține resurse pentru primăvară, mai ales dacă insectele de care se hrănesc nu sunt încă disponibile.
Pârșul și alte mamifere cu hibernare profundă
Sub numele de pârș se ascund mai multe specii, cu durate și tipare de hibernare diferite, dar toate se numără printre mamiferele cu cea mai lungă perioadă de inactivitate din fauna românească, alături de arici și de unele rozătoare mai puțin cunoscute publicului larg. Se retrag în scorburi sau galerii subterane, unde temperatura rămâne relativ stabilă indiferent de ce se întâmplă la suprafață.
Organismul lor funcționează la parametri minimi în timpul hibernării, iar o trezire prematură înseamnă un consum mare de energie. Durata exactă a hibernării depinde de specie, de condițiile locale și de resursele de hrană disponibile toamna, așa că generalizările stricte despre „cel mai lung somn” trebuie privite cu rezervă.
Iernile mai blânde schimbă ceasul biologic al speciilor, dar nu în același fel
Cercetătorii care studiază impactul schimbărilor climatice asupra faunei semnalează, în general, o tendință de scurtare a perioadelor de hibernare și de amorțeală pe măsură ce iernile devin mai blânde, deși magnitudinea și viteza acestui proces diferă mult de la o specie la alta și rămân subiect de studiu.
Pentru urs, iernile blânde par să însemne mai multe ieșiri din bârlog și mai multe interacțiuni cu oamenii. Pentru lilieci, riscul principal e legat de trezirile suplimentare și de costul lor energetic. Pentru pârș și pentru alte specii cu hibernare profundă, o iarnă mai scurtă poate influența calendarul de reproducere, dar efectul depinde și de disponibilitatea hranei și de fenologia pădurii, nu doar de temperatură.
Diferența dintre hibernarea superficială a ursului și hibernarea profundă a liliecilor sau a pârșului nu e doar o chestiune de vocabular biologic. Arată cât de diferit poate răspunde fiecare specie la aceeași schimbare climatică și de ce unele animale par mai adaptabile, în timp ce altele rămân expuse riscurilor unei ierni neobișnuit de calde.
