Două povești care au adunat milioane de fani revin în septembrie exact acolo unde s-au consacrat: pe marele ecran. Forum Film România aduce în cinematografe documentarul „Oasis: Don't Look Back In Anger", din 10 septembrie, și relansarea „Avengers: Endgame Encore", din 26 septembrie.
Nu sunt filme noi, ci două reveniri programate strategic, într-o lună de cinema care continuă seria de premiere lunare de la marile lanțuri de cinematografe. Oasis vine la un an după turneul care a readus trupa pe scenă, iar Endgame se întoarce cu trei luni înainte de următorul capitol Marvel.
Oasis, după 16 ani de tăcere între frați
Liam și Noel Gallagher și-au anunțat reuniunea pe 27 august 2024, cu două zile înainte de aniversarea a 30 de ani de la „Definitely Maybe". A urmat turneul Oasis Live '25, care s-a desfășurat între 4 iulie și 23 noiembrie 2025, cu concerte pe cinci continente. A fost prima apariție live a trupei de la despărțirea din 2009.
Documentarul „Oasis: Don't Look Back In Anger" merge dincolo de scenă. Oferă acces la repetiții și culise, imagini inedite și primul interviu comun al celor doi frați după mai bine de două decenii. Din spate, semnează Steven Knight, nominalizat la Oscar și BAFTA și creatorul serialului „Peaky Blinders", iar regia le aparține lui Dylan Southern și Will Lovelace, cunoscuți pentru documentarele muzicale „Shut Up and Play the Hits" și „Meet Me in the Bathroom".
Filmul e produs de Magna Studios și prezentat de Sony Music Vision, în asociere cu Sony Music Entertainment UK. Poate fi văzut în cinematografe din 10 septembrie, inclusiv în format IMAX.
Avengers: Endgame, înaintea lui Doomsday
Pe 26 septembrie revine în cinematografe „Avengers: Endgame Encore", relansarea uneia dintre cele mai spectaculoase confruntări din universul Marvel. Filmul original a ieșit în cinematografe în 2019.




