PREMIERELE SĂPTĂMÂNII
- RALIUL DE LA PARIS LA PIRAMIDE
- COD ROȘU: APOCALIPSA
- F VALENTINES DAY: LA NAIBA CU ZIUA ÎNDRĂGOSTIȚILOR
- SCARLET
- ROMERIA CPXX BĂNEASA
RALIUL DE LA PARIS LA PIRAMIDE (AG)
GEN: Animaţie, Comedie
SINOPSIS:
Trei prieteni fără prea multe în comun încearcă să câștige legendarul raliu de la Paris la piramidele din Egipt. Invențiile celor trei aduc mai multe probleme decât soluții, de aceea primarul i-a alungat din sătucul lor, Flåklypa. Ca să arate că merită o șansă, ei trebuie să câștige competiția conducând Il Tempo Gigante, o mașină de curse specială.
Într-o cursă curajoasă pe străzile Parisului, prin Alpii italieni și prin toridul deșert egiptean, cei trei își riscă prietenia și chiar casa, iar unul dintre ei trebuie să-și riște chiar și viața pentru a salva situația.
PROGRAM:
2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX BĂNEASA: BILETE AICI
2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX TITAN: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI

PROMOȚIE FAMILY PACK
Timpul petrecut cu familia este de neprețuit, iar când vrei să organizezi o activitate la fel de plăcută pentru cei mici cât și pentru părinți, nu e nimic mai potrivit decât o ieșire la cinema. De aceea, ne-am gândit să adaugăm plus valoare experienței de familie la cinema și punem la dispoziție mai multe pachete promoționale cu prețuri speciale pentru familii la animațiile din program.
Bucură-te de film și de prețurile speciale cu oricare Family Pack potrivit pentru tine și ai tăi.
Pachetele Family Pack 2-3-4 persoane sunt disponibile doar la casele de bilete, sunt valabile pentru filmele de animație (2D și 3D) și implică prezența a cel puțin un copil. Promoția nu se aplică la avanpremiere.
Consultă regulamentul în secțiunea DE NERATAT pe site-ul nostru cineplexx.ro

Cineplexx Classics prezintă: Luca
Pe 13 martie de la ora 18:30 se vede pe marile ecrane filmul Luca la un preț special de doar 12 lei/biletul!
Luca, un băiețel simpatic, trăiește o vară de neuitat pe Riviera italiană, plină de gelato, paste și nenumărate plimbări pe scuter.
Luca împărtășește aceste aventuri cu noul său cel mai bun prieten, dar toată distracția este amenințată de un secret profund ținut: el este un monstru marin dintr-o altă lume, chiar de sub suprafața oceanului.
2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX BĂNEASA: BILETE AICI
2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX TITAN: BILETE AICI

COD ROȘU: APOCALIPSA (N15)
GEN: Comedie, Horror, SF
DISTRIBUȚIE: Joe Keery, Georgina Campbell, Liam Neeson
SINOPSIS:
Atunci când o ciupercă mutantă și extrem de contagioasă scapă dintr-o unitate sigilată, doi tineri angajați - însoțiți de un specialist în bioterorism - trebuie să supraviețuiască celei mai sălbatice ture de noapte pentru a salva omenirea de la extincție.
PROGRAM:
2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX BĂNEASA: BILETE AICI
2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX TITAN: BILETE AICI
LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: AICI

Cineplexx Classics prezintă: Jurnalul
Pe 23 februarie la Cineplexx de la ora 19:30 se vede pe marile ecrane filmul Jurnalul la un preț special de doar 12 lei/biletul!
Allie Hamilton și Noah Calhoun s-au întâlnit într-o seară la carnaval și se îndrăgostesc.
Părinții ei nu consimt legătura fiicei lor, deoarece familia lui Noah nu este suficient de bogată și cunoscută, și hotărăsc să se mute departe, cât mai departe de Noah.
Allie a așteptat mult timp ca Noah să îi răspundă la scrisori, dar după mai mulți ani hotărăște să se logodească cu Lon, un chipeș soldat american.
Măcinată încă de dragostea pe care o nutrește față de Noah, Allie decide să îi facă o vizită acestuia și constată că sentimentele lor sunt încă vii. Acum este momentul ca Allie să aleagă între Noah și proaspătul ei logodnic.
2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX BĂNEASA: BILETE AICI
2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ CPXX TITAN: BILETE AICI






