Uneori, politica nu încetează să uimească. Dar nu pentru că ar fi profundă sau coerentă. Ci pentru că reușește, din nou și din nou, să ne arate cât de jos poate merge un lider în fața camerelor de filmat.
George Simion, liderul AUR, cunoscut pentru protestele sale vehemente împotriva lui Ion Iliescu – huiduieli, pancarte, lumânări aprinse în fața casei fostului președinte – a ales acum, la moartea acestuia, să se îmbrace în haine de „mare creștin” și să vorbească despre „iertare” și „plecarea la Dumnezeu”.
Cuvinte alese cu grijă: „Noi, creștinii, spunem că a plecat la Dumnezeu. Dumnezeu să-l ierte.” O frază neutră în aparență, dar în contextul istoriei personale dintre Simion și Iliescu, pare desprinsă dintr-un teatru al ipocriziei.
Ce teatru ieftin!
Să recapitulăm!
În 2009, Simion mergea cu lumânări la ușa lui Ion Iliescu, nu pentru reculegere, ci ca gest de batjocură, chiar de ziua acestuia. În 2010, îl aștepta la lansarea de carte cu pancarte care-l acuzau de crime și trădare, declarând sus și tare că locul lui Iliescu e „la pușcărie”. Era „vocea” celor care cereau justiție pentru 1989, pentru mineriade, pentru violența împotriva studenților. Era omul care își asuma frontal ura față de regimul Iliescu.
Acum, același personaj, declară, cu o mimică solemnă și electorală, că „nu se interziceau partide politice pe vremea lui Iliescu” și că „a fost altceva față de azi”. Bleah!
