O fată e arsă de vie…
O tânără de doar 22 de ani a murit în chinuri inimaginabile. A fost incendiată de fostul iubit, cu benzină turnată dintr-o sticlă, în propria locuință, transformată în crematoriu. Agresorul nu a fost singur. Doi tineri — complici — i-au adus combustibilul, știind exact ce avea de gând. I-au pus în mână moartea. Iar el a folosit-o. Fata a ars de vie. A agonizat. A țipat. A murit. (Intrați pe linkurile de sub text ca să aflați…MOTIVUL!!! 🙁 )
Era copilul cuiva. A unei mame. Care a ținut-o în brațe, a iubit-o, i-a legat codițele cu funde și a crescut-o. Apoi a băgat-o în pământ, făcut scrum. Vă puteți imagina ce a fost în sufletul sărmanei femei când cei de la IML i-au zis: „Aceasta este fiica ta!” ?
Așa era Valentina…
Crima a avut loc în dimineața zilei de 23 februarie 2019, când principalul autor, după ce ar fi consumat alcool și droguri, a mers la apartamentul fostei iubite, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc cu o brichetă. Incendiul s-a extins rapid și în locuință, provocând moartea victimei în chinuri groaznice. Acesta a fost condamnat, în 2022, la 24 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi și distrugere.
Astăzi, justiția „și-a făcut treaba”: complicii au fost condamnați definitiv — unul la 20, celălalt la 23 de ani de închisoare. (Nu e cam puțin, dragă și chioară Justiție?)
Niciunul nu va primi însă ceea ce merită cu adevărat. Niciun verdict nu poate egala suferința acelei fete, nimic nu poate repara ceea ce s-a întâmplat în apartamentul în care a ars, probabil conștientă, până la ultimul răsuflu.


