Mihai Georgescu, fost primar PSD al comunei Călinești (2020-2024), este judecat pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, fiind acuzat că ar fi pretins favoruri sexuale unei angajate pentru a o muta pe o altă funcție. Procesul a ajuns la un nou termen la Judecătoria Pitești, unde fostul edil contestă probele împotriva sa.
Contestația asupra expertizei vocii
Înregistrările realizate de victimă, în care Georgescu îi făcea avansuri, au stat la baza dosarului. Deși expertiza criminalistică a confirmat autenticitatea lor și că vocea din înregistrări îi aparține, fostul primar contestă rezultatele și a cerut un supliment de expertiză.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Judecătorii au respins cererea, motivând că:
- Expertiza a fost completă și s-a bazat pe o analiză detaliată a înregistrărilor.
- Probele administrate (audierea inculpatului, a victimei, martorilor, precum și expertiza tehnică și înscrisurile) sunt suficiente.
- Înregistrarea analizată pe stick-ul USB este identică cu originalul.
Acuzațiile aduse lui Mihai Georgescu
Conform anchetei, faptele s-au petrecut între octombrie 2021 – mai 2022. Victima, angajată ca agent de pază la Primăria Călinești, a fost chemată în biroul primarului la scurt timp după angajare. Procurorii susțin că Mihai Georgescu i-a făcut avansuri explicite, îmbrățișând-o și sărutând-o fără consimțământ.
Scandalul a ieșit la iveală în iunie 2022, când victima a publicat înregistrările. Drept urmare, Georgescu a fost exclus din PSD, iar procurorii l-au trimis în judecată.
Următorul termen al procesului
După respingerea cererii de suplimentare a expertizei, procesul continuă, următorul termen fiind stabilit pe 6 martie 2025. Între timp, comuna Călinești are un nou primar: Ioana Georgescu, fiica inculpatului.
Vă puteți imagina filmul acestei întâmplări, cât se poate de reale? (Știu că, printre femeile care vor citi aici, sunt și victime ale unor așa-ziși masculi -șefi-, care le-au hărțuit sexual măcar o singură dată!)


