Autor Adrian Păpăruz
bărbatul acesta
cu zâmbet mexican
știe să meargă pe lumină
chiar și atunci când întunericul
urcă în mintea mea
mă ține de suflet
cu brațele amândouă
și rătăcirile
mi se par regăsiri
după umerii lui
nu mai simt viscolul pierzaniei
iar din sărut
știe să facă primăvară
în iglul inimii mele
uneori
prin deșertul nerostului
el poate inventa oaze
numai privindu-mă
de parcă-ar fi dumnezeul setei
bărbatul acesta
a fost cândva o gaură neagră
și toată iubirea implozată în el
face din mine acum galaxii
bărbatul acesta
cu zâmbet mexican
desigur nici nu există
dar îl iubesc căci fără el
n-aș mai putea
să mă trezesc niciodată…
