Autor Adrian Păpăruz
Eleonora doarme pe trotuar
locul ei e între două șotroane
se visează mereu într-un picior
aruncând Luna pe numărul 6
de celălalt picior acum nu-i mai e dor
un accelerat i l-a luat cândva
într-o gară la mare
înainte să se trezească de-a binelea
își deschide ochiul albastru
cel de sticlă care mai scârțâie
mai târziu pe cel verde
în retina căreia păstrează amintiri
de-abia spre seară sufletul ei
e complet aerisit
azi își permite
să respire mai mult
a adunat puțin prenadez
într-o pungă
doar e ziua ei
și oricum nu prea știe
ce să facă cu ea
Don Quijote câinele ei nerasial
salvat de otravă cu bidonul de lapte
aruncat la container
i-a adus pe la prânz
o verighetă de tablă
în caninul funcționabil
și poate nu s-ar fi întâmplat mare lucru
poate doar o uimire de-o clipă
dacă Piaf ar fi regretat ceva
în boxa hifi a anorexicei de la parter
dar neregretele ei urlate în cartier
ca o resemnare la orice
au convins-o pe Eleonora
să nu se mai lase lase violată
azi de destin
și să accepte cererea mută
în căsătorie a singurului ei amic
devenise o Doamnă fără regrete
Doamna Quijote
și așa a adormit… de tot.
