Am fost dependentă de Bixtonim timp de 26 de ani. Ce-a însemnat asta? A însemnat faptul că nu puteam sta fără să-mi pun astfel de picături în nas. Eram disperată dacă rămâneam noaptea sau ziua fără ele. Plecam pe jos la farmaciile deschise non-stop.
Picăturile erau ca un drog. În clipa în care mă înfundam, mă și lua brusc durerea de cap, vorbeam cu dificultate, urechile îmi pocneau și aveam senzația că merg cu picioarele în sus.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Ați stat vreodată în mâini mai mult de un minut? Ați simțit presiunea aceea fantastică în ochi, cap, gură și urechi? Ei, cam așa simțeam și eu când uitam sticluța cu otravă acasă sau rămâneam fără.
Cum am devenit dependentă? Pe negândite. Și foarte rapid! Să vă povestesc, pe scurt: fumam. Și voi știți că de la fumat, mucoasa nazală se usucă și uneori, nu mai poți respira, în special noaptea. Te astupi. Văzând că prietenii mei folosesc Bixtonimul, hai să fac și au așa. Mbuuun! Asta se întâmpla prin 1997. De atunci, nu am renunțat la el, nici măcar când am rămas însărcinată. Nu am putut!
Ani de zile mi-am picurat în nas și-n sânge clorhidrat de efedrină și hidrocortizon (plus alte minuni care compun Bixtonimul). Otrăvuri de care nu aveam nevoie, dar fără de care turbam.
M-am dus la medic, am scris reportaje pe tema asta, mi-am pus în nas tot felul de bălării, am tras pe nări apă de mare, ser fiziologic, apă cu miere, ceai de ghimbir, bere și bicarbonat de sodiu. Eram în stare să-mi torn și pipi de cintezoi, numai să scap odată de mizeria aia. NIMIC! M-am oprit din fumat. Degeaba! Nu știu cum e la voi, cei care ați fost sau încă sunteți dependenți de porcăria asta, dar eu, mă mai desfundam numai dacă făceam mișcare: alergare, gimnastică, urcat pe scări. Ori asta n-o poți realiza noaptea sau când te afli într-o sală de teatru, la Carrefour, IKEA sau la Ana, la stomatologie, pe scaun, nu? Așa că, am mers mai departe cu otrava și cu frustrările aferente.
