Jurnalistul Dan Medișanu, cu care am fost colegă la ziarul Național, a încetat din viață… răpus de un cancer care nu i-a mai dat nicio șansă. Avea 59 de ani. Dumnezeu să-l odihnească! M-a întristat plecarea lui, pentru că mai avea ceva de spus și pentru că știam că e un om deosebit, dar m-au cutremurat comentariile unora dintre… nici nu știu cum să-i numesc, spuneți voi ce sunt!
Prietenii îl regretă, mai ales cei care l-au cunoscut și știau ce om de treabă era Dan. Alții însă au scris niște enormități, că-mi vine să vomit de scârbă. Sunt convinși că Dan a încetat din viață din cauza vaccinului (e o damă pe Fb, specialistă, evident!- care susține că vaccinul îți schimbă figura și te ucide!). Prietenii ei îi țin isonul și se bucură de moartea lui („Așa-i trebuie, dacă s-a vaccinat! Nicio pierdere! Ce față are! Nu vedeți că vaccinul transformă fizic oamenii? Parcă are 80 de ani. etc…”).
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →




