AUTOR DAN PREDESCU
În troleul 70, prin anii 80, vara
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Arșiță, înghesuială, duhoare. Și în tot iadul ăsta, un băiat de vreo 23-24 de ani, nici înalt nici
scund, nici mai înțolit nici mai dezbrăcat, nici mai prezentabil nici mai urât decât alții de
vârsta lui, se trezește că tipa de alături, o blondă slăbuță, minionă, cu cel puțin cinci ani mai
mare ca el, se dă pe lângă el, se lipește de șoldul lui, alunecă ușurel – chipurile, dusă de val,
de aglomerație – până ajunge față-n față și sfârșește prin a se înfige, pur și simplu, în el, în
modul cel mai neechivoc și agresiv cu putință. Băiatului nu-i vine să creadă ce i se-ntâmplă.
Au coborât în centru, iar el i-a pupat mâna și i-a zis că-l cheamă Edy. Ligia, s-a recomandat
ea. Apoi au intrat în barul din pasajul subteran de la teatru, lângă veceul public și au
comandat două coctailuri Pipiroz.
-Lasă, zice ea la urmă, fac eu cinste. Hai să mergem, bem o cafea. Dar nu aici, ăștia fac o
mizerie, o pișoarcă.
…După ce, la foarte puțin timp după aceea, a făcut amor cu ea, în garsoniera ei minusculă
din apropiere, o întreabă, încă nedezmeticit:
-Totuși, cum dracu’ ți-a venit așa, hodoronc-tronc, să te dai la mine? Adică, mă rog, cum să
spun, de ce tocmai la mine?
-Erai singurul de acolo care nu miroseai a transpirație, zice ea, roșind. Uite, mai miroși și
acum a deodorant, și îl sărută încă o dată.
Apoi ea vine cu ibricul din bucătăria ei minusculă, în care nu încape decât o persoană. Și în
timp ce-și beau amândoi cafeaua – naturală! – îi povestește că a primit un sfert de kil, boabe,
de la un fost client al ei. Fost, pentru că ea nu mai profesează.- Ce anume? întreabă el.
-Am fost cosmeticiană, zice ea. Adică manichiuristă, la Igiena. Dar m-am lăsat, că prea era
bătaie de joc leafa aia, dacă n-ar fi fost bacșișurile, muream de foame. Știi ceva, du-te repede
și te spală pe mâini cu apă fierbinte …stai să-ți încălzesc într-o cratiță, că aia de la robinet e
cam rece. Hai să-ți aranjez unghiile, uite în ce hal sunt, le rozi?
-Bacșișurile erau mai mult de la clienți, continuă ea mânuind o forfecuță subțire, alea de la
cliente erau mult mai mici. Bine, nu dădeau ei bacșiș numai pentru manichiură, ‘ți-nchipui.
Pe care-l vedeam mai băiat de viață făceam eu cum făceam și-l aduceam acasă, râde ea,
pentru partea a doua. Asta, sigur, numai dacă-mi cerea el numărul de telefon. N-au fost
mulți, zece, poate douăzeci, dar toți, băieți salon, directori, ingineri șefi, procurori, fotbaliști.
Băieți cu bani. Și bine crescuți. Iar ăștia m-au mai recomandat și ei pe la prieteni… așa că l-
am lăsat dracului de serviciu… și-am pornit-o pe cont propriu. Liber profesionistă, râde ea.
N-am mulți prieteni, eu așa le zic, prietenii mei, poate doi sau trei pe zi, sunt și zile cu un
singur musafir, dar nici nu-mi trebuie mai mulți, armăsari sau tovarăși serioși, impotenți, mie
mi-e totuna… Nu mă omor să fac zece mii de lei pe lună, cinci sau șase mi-ajung, ba mai
trimit și maică-mi, la țară. În județu’ Suceava, că eu de-acolo sunt.
Prin anii 90
La câțiva ani după aceea, și după ce a uitat de acest amor de o oră și jumătate din deceniul
precedent, Edy, care este acum funcționar la A.N.R.P., dă de Ligia în Palatul Parlamentului.
Și află, stupefiat, că ea (care arată mult mai bine ca în urmă cu cinci ani, când au petrecut împreună, în minuscula ei garsonieră, aproape două ore) este acum secretara unui senator teribil de important, șeful unei comisii a Camerei Deputaților.
-Sunt în anul patru la Drept. La Ecologică, îi șoptește ea.
De unde mama dracului anul patru? se miră el în sinea-i, că de la Revoluție n-au trecut decât
trei? Dar ține cugetarea asta pentru sine.
Autor Dan Predescu
Desen DFM
