Vorbeam deunăzi cu o prietenă despre coșmaruri. Care e cel mai urât, mai nenorocit, mai idiot și obsedant coșmar?
Al ei era legat de fostul soț. Visează că vine bărbat-su și-o sugrumă, o bate, o lovește cu pumnii peste față sau sâni. Îi rupe dinții din gură. O înjură.
„Dănuță, când sunt foarte stresată îl visez că bubuie-n ușă. Săr repede s-o ascund pe Lorena (fetița ei) și, nu știu de ce, îi deschid ca proasta. Ăsta intră, și, nici una nici două, mă ia la poceală. Doamneee, urlu, mă zbat, dar știi cum e în vis, te miști cu încetinitorul. E înfiorător! Mă trezesc leșinată, lac de apă. Mă doare toată carnea, crede-mă. Am senzația că, într-adevăr, m-a bătut.”
Coșmarurile prietenei mele s-au repetat ani la rând. Chiar dacă ea nu se mai vedea cu ex-ul și nu-și vorbeau. Se repetă, probabil, și în clipa în care eu tastez literele astea acum.
Gabriel visează frecvent cimitire, gropi căscate, noroi, cruci rupte, întuneric. Îi e frig de fiecare dată. Apar părinții lui morți, care îl cheamă. „Visez că trebuie să plecăm la tanti Cici sau la maica-mare la mormânt. Taică-miu e îmbrăcat în uniformă de colonel de cavalerie, dar are plete și e bărbierit strâmb. Coșmarul ăsta se repetă obsedant. Nu găsim cavoul, mă rătăcesc de ei, sar peste niște gropi, cad în noroi, plouă, bate vântul. Îi aud cum mă strigă: Gabrieeeel! Vreau să mă trezesc și nu pot. Coșmarul ăsta se repetă de ani de zile. Se schimbă mici detalii, dar cimitirul din care nu mai ies, rătăcirile, întunericul și morții sunt prezenți.”
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Coșmarurile mele sunt multiple. Unele s-au oprit, altele continuă. Până să devin mamă, îl visam constat pe Cristi, un fost iubit rocker, din tinerețe, de care m-am despărțit în 1997. Îl căutam disperată prin Berceni, noaptea, plângeam, întrebam oamenii de el, ăia ziceau ceva, dar nu înțelegeam. Mă urcam în troleibuzul 73, dar, evident, n-aveam bilet și mă prindeau controlorii. Nu știu cum, ajungeam până la urmă la cinema Cultural, mergeam în Aleea Ciceu și sunam la ușa lui, ca la o biserică. Nu răspundea nimeni, ovcorz.
Mai visam că ne întâlneam la Vama Veche, la Neptun, Costinești sau Piața Romană, după 25 de ani. Îl priveam cu ură intensă. Dar, în ultima secundă a coșmarului, mă aruncam asupra lui și-l strângea puternic în brațe, plângând în hohote.
După ce am devenit mama lui Andrei Cristian Mateescu, coșmarul cu rockerul a murit, (Nuntă, băăăăă!) dar s-a născut un alt vis urât, care mă chinuie perfect!
Visez că îl pierd. E mic, cam la vreo trei ani, și fuge de mine. Îl strig, zbier ca o cretină după el, dar NU MĂ AUD, urletul e în mine, mut. Îl văd de departe, mic, neajutorat, și cu cât mă agit mai mult, cu atât se îndepărtează. Mă sufoc! Țip. Dau din mâini, dau din picioare… Niciun rezultat. Mă trezesc fiartă, cu inima ieșită caldă pe perna udă.
Alt coșmar e cu păianjenii, vis urât care se repetă din copilărie, dar se schimbă; o dată sunt în patul în care dorm, altădată îl atacă pe Andrei. Îngrozitor!
Mai visez urși. Ăștia apar seara, și sunt cu Andrei mic (șase-șapte ani), la Bușteni. Nu știu cum să-l apăr. Urlu, strig: Andreeei, fuuuugi! Opresc eu ursul! Nu te uita înapoooi! Fuuugi la ta-taaaaa!
Alt coșmar e când visez valuri imense, de vreo 50 de metri înălțime. Eu sunt singură în fața lor. În clipa aia, ultimul gând e la Andrei. Trag aer adânc în piept (ca atunci când săream de la platforma de 10 metri), îmi îndrept spatele, și privesc moartea în ochi. Îi arăt al treilea deșt de la mâna dreaptă, dar mă doare… Fuck You!
Mai visez că sunt desculță în lagăr la Treblinka. Tălpile îmi intră în noroi și mă ard. Sunt cu Andrei în brațe (sau alt copilaș, băiat! Numai băieți visez!). Simt gurița lui pe gât, a plâns, sărăcuțul, de sete, de foame. Încearcă să se încălzească. E frig, mi-e frică, e semiîntuneric, îmi vine să fac pipi. Mă piș pe mine, ca să mă încălzesc.
Apare un nazist, cu mutra lui Ceaușescu, care mă întreabă în bulgărește dacă sunt evreică sau comunistă. Îi spun că nuuuuuuu, înjur comuniștii: futu-vă muma-n cur de cretini, cu demagogia voastră împuțită, să-l fut pe Stalin în creier, și pe impotentul de Marx în inimă, huoooo! Fir-ai al dracu, Adolf, cu mă-ta și cu desenele tale de căcat!… dar soldatul îmi smulge copilul din brațe și-l aruncă-ntr-un cuptor.
În clipa aia mor! Mor în somn.
Voi ce coșmaruri mai aveți?
Dana Fodor Mateescu- 12 noiembrie 2022
