Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe data de 17 decembrie pe Sfântul Prooroc Daniel, cel care a fost aruncat într-o groapă cu lei și a scăpat nevătămat datorită credinței pe care i-o purta lui Dumnezeu. Numele Daniel este format din „dan” – a judeca și „El” – Dumnezeu, puternic. Numele este de origine evreiască și înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”. Chiar dacă prenumele „Daniel” „Daniela” „Dana” și „Dan” sunt destul de răpândite la noi, singura biserică din București care poartă hramul „Sf. Prooroc Daniel și cei Trei tineri” se află cartierul Berceni. Lăcașul de cult, unic și datorită poveștii lui triste, este ascuns printre blocurile din apropierea Pieței Reșița.
„Ceva s-a rupt în mine când l-am văzut mort”
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Povestea așezământului este foarte tristă. În urmă cu aproape 30 de ani, preotul Benone Popoiag își trăia liniștit viața, desfășurându-și activitatea în parohia lui din Buzău. Împreună cu soția sa, Filofteia, aveau doi copii, Gabriela și Daniel, pe care îi iubeau ca pe ochii din cap. Băiatul, spre marea bucurie a tatălui, era în anul al-III-lea al Facultății de Teologie din localitate. Fire isteață, iscoditoare, cuminte, reușise încă din anii copilăriei să-și uimească părinții, profesorii și cunoscuții cu inteligența lui. La trei ani știa deja să citească. Era un mic geniu, dedicat trup și suflet studiului. De multe ori, mama îl trimitea la joacă, iar el își vâra, pe la cureua pantalonului, cărți, dicționare, caiețele de însemnări. Alegea umbra unui copac și stătea acolo până seara, citind. Dar mândria și nădejdea familiei Popoiag au fost spulberate crud, înainte ca tânărul să împlinească 18 ani. Era ultima zi a lui mai, 1994. Inconștiența unui șofer de TIR bulgăresc a pus capăt unui vis sublim. Daniel și doi colegi de seminar, Ion Aurelian și Cornel Roșioru, tocmai se întorceau de la cursuri într-o Dacie, veseli și fără nici o grijă. Au fost puternic loviți la ieșirea din Buzău spre Ploiești, iar Daniel a murit. Durerea familiei Popoiag a fost insuportabilă. „Credeam că n-am să mai pot respira, că n-am să mai pot trăi, că am să cad jos și n-am să mă mai ridic niciodată, mărturisește cu lacrimi în ochi părintele Benone. Ceva s-a rupt în mine când l-am văzut mort, la IML. N-am avut putere să scot un cuvânt multă vreme. Au trecut ani de atunci și durerea e la fel de vie.”
Biserica Sf. Daniel, de lângă Piața Reșița, București.
Pentru că toate le aminteau de el, casa, mobila, hainele, cărțile, caseta video unde apărea Daniel, plin de viață zâmbind la o petrecere, preotul și preoteasa au decis să se mute la mănăstirea Crasna și să nu mai iasă niciodată în lumea care le-a răpit unicul fiu. Gabriela, fata lor, urma să rămână cu bunicii de la Buzău. Auzind că cei doi vor să se călugărească, ÎPS Teodosie Snagoveanu i-a chemat la București și le-a propus să ridice o mănăstire în memoria lui Daniel, care să poarte hramul „Sfântul Prooroc Daniel, cei trei tineri” și „Adormirea Maicii Domnului”. Le-a dat terenul din apropierea Pieței Reșița și binecuvântarea sa. Gabriela a fost cea care a grăbit hotărârea părinților: „Haideți, mamă și tată să-i facem o biserică, așa cum își dorea el! Trebuie să-i îndepliniți dorința!” Atunci, preotul Popoiag a vândut casa din Buzău și s-a mutat la București. Și-a șters lacrimile de pe obraz, și a început totul de la zero. „Când am ajuns prima oară aici, ne-am cam speriat, își amintește preoteasa. Pe locul actualei biserici se întindea un maidan pe care se plimbau câinii, mai veneau circarii și, din când în când, adventișii, să vorbească oamenilor. Nici apă nu aveam. A fost greu. Dar ne-am descurcat.”
Sfantul cu cercel în ureche.
