Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, sosești în fiecare floare și în apă.
Ești mult mai mult decât căpșoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine, zi de zi.
Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ți scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?
Ah, lasă-mă să-mi amintesc cum erai atunci, când încă nu existai.
Deodată vântul urlă și izbește fereastra mea închisă.
Cerul e un năvod plin de pești întunecați.
Aici se întâlnesc toate vânturile, toate.
Se dezbracă ploaia.
Trec în fugă păsările.
Vântul. Vântul.
Eu nu mă pot lupta decât cu forțele-omenești.
Furtuna învârtejește frunzele-nnegrite
și dezleagă toate bărcile care aseară au amarat la cer.
Tu ești aici. Ah, tu nu fugi.
Tu o să răspunzi și ultimului meu strigăt.
Ghemuiește-te lângă mine ca și cum ți-ar fi frică.
Totuși, câteodată, ți-a trecut prin ochi o umbră stranie.
Acum, și-acum, iubito, tu mi-aduci caprifoi,
și parfumați îți sunt și sânii.
În timp ce vântul trist ucide fluturi galopând
eu te iubesc, și bucuria-mi mușcă din gura ta de prună.
Cât te-ar fi durut să te obișnuiești cu mine,
cu sufletul meu solitar și sălbatic, cu numele meu pe care toți îl izgonesc.
Am văzut de atâtea ori luceafărul arzând pe când ne sărutam pe ochi
și cum deasupra noastră se desfăceau apusurile în uriașe evantaie.
Cuvintele mele au plouat peste tine mângâindu-te.
Am iubit de multă vreme trupul tău de sidef însorit.
Ba chiar te cred stăpâna universului.
O să-ți aduc din munți flori vesele, și campanule,
negre alune, și coșuri de nuiele pline de săruturi.
Vreau să fac cu tine
ce face primăvara cu cireșii…
Pablo Neruda
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
