Nu susțin fumatul. Din contră. Dar, în urmă cu peste 20 de ani, am scris un text despre cei care pun tutun de Mărășești pe limbă. Pe vremea când în România se produceau țigări. Vreți să-l citim împreună?
*****
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Singurii specialiști din România care trag din țigară științific sunt degustătorii de tutun. Ei pot vorbi ore întregi despre o simplă țigară, dispun de tutun la discreție și cunosc toate aromele țigărilor românești. Calitatea unei țigări este dată de puterea ei de satisfacție, de tăria ei și de aromă. Nu trebuie să te usture, să ai impresia că ți-a crescut glaspapir… pe gât. După ce sunt gustate, pipăite, răsucite, mirosite și savurate îndelung, țigările primesc note ca la școală.
Tutunul este ținut în miere, extract de cafea și praf de prune
Într-una din camerele aflate în incinta Fabricii de Țigarete București stau cuminți, în jurul unei mese, cinci bărbați. Înăuntru e fum, de nu te vezi, și arome stranii de smochină uscată plutesc în aer. Abia de mai poți respira, dar degustătorii sunt veseli și-i trag tare cu tutunul.
În fața lor așteaptă să fie desfăcute pachete de Carpați, Mărășești, Naționale, Snagov și București. Scrumierele pline. În fiecare joi a săptămânii ei participă, de ani de zile, la ședințele de degustare.
De regulă, degustătorii sunt dintre angajații fabricii, dar și pensionari, foști lucrători ai Regiei.
Specialiștii cu care am stat de vorbă sunt: ing. Mircea Pop, Dumitru Dumitrescu, Nicolae Gheorghiu, Ion Hodeanu, Adrian Nicolau.
Aflăm, astfel, că numărul degustătorilor pricepuți este destul de restrâns. Nu e suficient ca fumătorului să-i placă „să bea tutun”, el trebuie să fumeze, fără crispare, probele supuse analizei din ziua respectivă.
*****
Un specialist nu poate spune că e înnebunit după o țigară, pentru că ea conține o anumită concentrație de hidrați. Va clasifica defectele și calitățile țigării potrivit unui jargon folosit numai între greii tutunului. Degustătorul va discuta despre tăria țigării în termeni ca: „este iute”, „ustură”, „înțeapă”, „e slabă”. Cercetându-i aroma, el va afla dacă sosurile în care a fost ținut tutunul sunt armonios îmbinate și de calitatea cea mai bună.
Ca să primească o anume aromă, tutunul este ținut în extract de cafea, miere, substanțe zaharate, esență de rom, extract de cacao și praf de prune. Puterea de satisfacere a țigării aste un alt parametru urmărit de degustătorii de tutun.
Fumătorul înrăit, cel care dă gata unul sau două pachete de țigări într-o singură zi, trebuie să fie convins că trage în piept o țigară adevărată și nu iarbă uscată, din spatele casei. Degustătorul verifică pe propriii lui plămâni dacă „probele” din ziua respectivă pot induce acea stare psihică de „liniște și calmare” pe care o caută toți fumătorii.
Specialiștii de la fabrică își aprind, calmi, câte o țigară. Fiecare, cu marca lui. Unul trage în piept o mărășească, altul o snagoavă. Nu fumează țigara până la capăt. Sunt atenți, plescăie, gustă tutunul. Înghit. Inspiră lent nicotina și analizează aroma. Înainte de a degusta marfa, ei nu mănâncă nimic picant, nu consumă alcool și nu fumează, pentru că papilele lor gustative trebuie să fie neagresate de nimic altceva.
Nicotina creează treptat o tocire a papilelor gustative și degustătorii au nevoie de o cană zdravănă de cafea, care le împrospăteză senzațiile. Ei compară probele din producția curentă cu o probă etalon, alcătuită din cel mai fin și aromat tutun. Aceasta reprezintă cota calitativă maximă într-o anumită perioadă.
Pe măsură ce trag din țigară și se clarifică asupra calităților ei, degustătorii le aruncă în niște cupe cu apă, care, la sfârșitul ședințelor, devine maronie.
Inginerul Mircea Pop a început să fumeze mai târziu decât ceilalți degustători, pe la 33 de ani. Motivul? O femeie. Ea fuma și el nu. I se părea că este în inferioritate. Atunci, ca să fie în rândul lumii, s-a apucat și el de tutun. Și nu s-a mai lăsat.
Zice că are o sănătate de fier și tușește doar când e răcit. Îl credem. Prima grijă pe care o are de dimineață este să vâre repede o țigară între buze. Apoi urmează cafeaua. „Noi am lucrat o viață în domeniu. Asta e o condiție ca să fii degustător! Trebuie să te pricepi la meseria asta. Nu toți pot fi specialiști. Cea mai bună țigară e cea cu care este obișnuit fumătorul. Care îi place lui. Eu degeaba spun că Snagovul e cea mai bună, dacă fumătorul fumează de-o viață întreagă numai Carpați.”
Degustarea – o artă
Dumitru Dumitrescu e fumător înrăit. Pătimaș chiar. „Duce” până la două pachete pe zi. Fumează Snagoave de când au apărut, prin anii 60. N-a trădat niciodată această marcă. „Ca să faci o țigaretă ai nevoie de o anumită rețetă, precizează degustătorul. Mai multe tipuri de tutun intră înăuntrul ei. E un amestec. Unul dă gustul, altul aroma, altul tăria. Tutunurile trebuie și ele gustate, nu? Noi degustăm și spunem celor de serviciul de produție și CTC-laborator: e mai bună decât aia sau e mai rea.”
Prima dată a pus țigara în gură pe la 14 ani. După aceea a trecut prin toate: Naționale, Mărășești, Carpați. După atâția ani de fumat, recunoaște că mai hârâie din când în când, dar acesta nu este un motiv ca să se lase. Din contră!
Tehnicianul Adrian Niculau este și el degustător avizat de tutun. Pe zi, trage în piept cam două pachete. Le mănâncă pe pâine, cum s-ar zice. Încă lucrează în fabrică. Tot el este cel care proiectează învelișul pachetelor de țigări produse în cadrul Regiei Tutunului din București. Spune că degustarea e o artă pe care a furat-o de la Gheorghe Călina, fostul director al Regiei din perioada interbelică, care în anii 70 a fost degustătorul oficial și principal al fabricii.
Specialistul poate vorbi oricât despre o simplă țigară, doar adulmecând fumul și aroma lăsată în urma aprinderii ei. A ajuns să le cunoscă după miros. Fumează de la 19 ani. Prin ’90 s-a speriat foarte tare, pentru că a fost suspectat de cancer la plămâni și a lăsat o periodă tutunul. Din fericire, diagnosticul a fost o greșeală. Atunci, s-a apucat din nou de fumat. Mai rău ca înainte!
„Statisticile arată că 90 % dintre bolnavii de cancer la plămâni fumează, comentează el. Dar dacă suntem atenți, putem vedea că un procent identic dintre oamenii care își rup picioarele sunt tot fumători. 90% din populația acestei planete fumează. N-ai ce să-i faci! O cunoașteți pe Nora Iuga, poeta? Fumează de ani de zile și n-are nimic! Și-i place la nebunie!”
Hii, caii mei!
Ion Hodeanu, fostul director al fabricii, acum pensionar, a încercat pentru prima oară să fumeze pe la 16 ani. Era în liceu. A tras fumul dintr-o dată în plămâni. N-a mai apucat să zică „Hii, caii mei!”, că i-au ieșit ochii din cap.
S-a înecat, a tușit, i-au dat lacrimile. A lăsat țigara, după aceea, mult timp. Mai târziu, a devenit student la Facultatea de Industrie Alimentară de la Krasnodar, în Crimeea, unde a ales o secție specializată în industrializarea tutunului. Totul părea că decurge normal în primul an de facultate. Ghinionul lui a fost întâlnirea cu decanul instituției, tovarășul Asmaev, un Greucean al tutunului (fuma dormind), care aflase că studentul Hodeanu este nefumător. Acolo toți bărbații serioși trăgeau mahorcă în piept. Era inacceptabil!
Tovarășul Asmaev l-a chemat pe Hodeanu la decanat și i-a vorbit despre necesitatea integrării în colectivul fumătorilor din facultate, i-a pomenit câte ceva și despre sarcinile de partid și a încheiat amenințător: „Dacă nu te apuci de fumat, te dau afară de la școală! Tî panimaeși?”
Hodeanu a luat avertismentul în serios, cu toate că s-a adaptat greu. „A fost un chin la început, mărturisește. Pufăiam seara la cămin câte o țigară și îmi venea să vărs. Aveam amețeli. Nu reușeam să o fumez până la capăt. Mă lua, așa, un leșin, tremuram. Erau tari.”
Până la urmă, degustătorul de astăzi a deprins viciul. Și, de atunci, nu s-a mai lăsat. Studiile sale teoretice despre tabac s-au preschimbat în studii practice. După ce a absolvit facultatea cu diplomă de inginer, s-a întors în țară și, la 8 august 1954, s-a angajat la Fabrica de Țigarete din București ca ajutor de maistru. O viață printre tutun.
*****
La sfârșitul degustării, specialiștii dau verdictul analizei făcute: țigările ard bine, gustul este plăcut, nu e iute, iar mostrele prezentate sunt în nota specifică soiului.
Răsuflă toți ușurați, apoi mai aprind o țigară, așa, de chichi. Pentru propria lor plăcere, de data aceasta…
Dana Fodor Mateescu/ Alte povestiri din Bucuresti/
