Ieri, 7 august 2024 a avut loc Conferința de alegeri a organizației PSD ILFOV.
Conform Ordinei de zi a avut loc alegerea Președintelui și a Prim-Vicepreședintelui și a celor 14 Vicepreședinți, acestia fiind votați în unanimitate.
Echipa PSD ILFOV i-a felicitat pe membrii prezenți la eveniment, pentru rezultatele obținute la alegerile locale, amintind faptul că între anii 2020 și 2024, numărul mandatelor a crescut de la 110 la 155.
Social-democrații sunt de părere că noua echipă PSD Ilfov va aduce în județ proiecte ambițioase, benefice tuturor locuitorilor județului.
Unul din punctele aflate pe ordinea de zi a fost desemnarea a 15 delegați care vor participa la Congresul Național PSD, care va avea loc pe 24 august.
Aceștia sunt următorii: Florentin Pandele, Gabriela Szabo, Daniel Ghiță, Cristian Pretorian, Cristian Nicolae, Valentin Condu, Petre Iacob, Ghe. Bolintineanu, Alexandra Mărgărit, Victoria Spau, George Daniel Leașa, Silvia Grigore, Alin Todireanu, Alexandru Văsii, Alexandru Chiran.
