La doar câteva luni de la finalizarea lucrărilor de reabilitare a Colegiului Mihai Eminescu din Buzău, clădirea pare să se confrunte cu grave probleme de construcție. Trotuarul din fața instituției a fost închis de către Poliția Locală, care a montat benzi de avertizare pentru a proteja trecătorii, după ce țiglele de pe acoperiș au început să se desprindă.
Pericolul este real: bucăți din acoperiș ajung direct pe trotuar, punând în pericol viața pietonilor care, în ciuda avertismentelor, continuă să traverseze zona.
Deja de la începutul lunii ianuarie, primele țigle căzuseră de pe acoperiș, iar după câteva episoade succesive de îngheț-dezgheț, situația s-a repetat. Acum două săptămâni, bucăți de țiglă s-au desprins din nou, iar pericolul devenise atât de mare încât Poliția Locală a fost nevoită să înconjoare complet trotuarul cu garduri de delimitare și să posteze afișe de avertizare pe clădire, indicând riscul real de accidentare.
Chiar și cu aceste măsuri de siguranță, zona rămâne frecventată de pietoni care ignoră riscurile evidente. Situația este cunoscută de autoritățile locale, care au demarat proceduri pentru a soluționa problema. Primăria Buzău, instituția care administrează clădirea și a gestionat proiectul de reabilitare, a notificat constructorul încă de la primul incident, având în vedere că lucrarea beneficiază de garanție. Însă, două săptămâni mai târziu, pericolul nu a fost încă îndepărtat, iar Primăria a fost nevoită să trimită din nou o notificare firmei Rotary, constructorul lucrării, pentru a solicita intervenția rapidă. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, autoritățile vor apela la garanția lucrării.
Și pompierii au intervenit pe teren, însă au considerat că măsurile luate nu au fost suficiente pentru a elimina complet riscurile. Astfel, perimetrul rămâne în continuare izolat, iar elevii, părinții și toți cei care se află în apropierea Colegiului Mihai Eminescu rămân expuși unui pericol constant.
Însă, un aspect îngrijorător rămâne: cum a fost posibil ca o lucrare de reabilitare atât de importantă și costisitoare să aibă deficiențe grave la nici un an de la finalizare? Investiția a fost una dintre cele mai mari din municipiu în ultimii ani și, de-a lungul derulării ei, au existat mai multe complicații, inclusiv întârzieri majore cauzate de insolvența firmei care se ocupa de lucrare.
Acum, după ce deja s-au observat defecțiuni grave, autoritățile se văd nevoite să facă față unei situații jenante, punându-se întrebarea legitimă: „Cum a fost realizată recepția lucrării, dacă materialele din acoperiș au început deja să cedeze într-un timp atât de scurt?”