Cel puțin 21 de civili au fost uciși și 99 răniți în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei, de la întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin, care a avut loc pe 16 august în Alaska, potrivit autorităților regionale. Atacurile au continuat în contextul refuzului Moscovei de a accepta o încetare necondiționată a focului.
Pe 17 august, cinci persoane au murit și 11 au fost rănite, pe 18 august au fost raportate opt decese și 35 de răniți, iar pe 19 august, cel puțin opt civili au fost uciși și 53 răniți, transmite Kyiv Independent.
Forțele Aeriene ucrainene au anunțat că în noaptea de 19 august, trupele ruse au lansat 270 de drone Shahed, cinci rachete balistice Iskander-M și cinci rachete de croazieră Kh-101. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 230 de drone și șase rachete, însă patru rachete și 40 de drone au lovit trei locații.
