Mecanismele de apărare sunt procese psihologice care operează la nivel inconștient pentru a proteja individul de anxietate sau de confruntarea cu realități dureroase. Aceste mecanisme includ negarea (refuzul de a recunoaște o realitate dureroasă), proiecția (atribuirea propriilor sentimente sau gânduri altora), reprimarea (blocarea conștientizării anumitor gânduri sau sentimente), raționalizarea (justificarea comportamentelor sau sentimentelor într-un mod logic), sublimarea (canalizarea impulsurilor inacceptabile în activități social acceptabile) și regresia (revenirea la comportamente mai puțin mature). Aceste mecanisme pot fi utile pe termen scurt, dar pot deveni problematice dacă sunt folosite în mod cronic.
- Negarea: Refuzul de a recunoaște o realitate dureroasă. Exemplu: O persoană care nu acceptă că o relație s-a terminat și continuă să se comporte ca și cum totul ar fi normal.
- Proiecția: Atribuirea propriilor sentimente sau gânduri altora. Exemplu: Un individ care se simte vinovat și acuză pe alții de faptele sale.
- Reprimarea: Blocarea conștientizării anumitor gânduri sau sentimente. Exemplu: O persoană care uită un eveniment traumatic din copilărie.
- Raționalizarea: Justificarea comportamentelor sau sentimentelor într-un mod logic. Exemplu: Un student care dă vina pe profesor pentru notele slabe.
- Sublimarea: Canalizarea impulsurilor inacceptabile în activități social acceptabile. Exemplu: Un individ cu agresivitate reprimată care se alătură unui sport de contact.
- Regresia: Revenirea la comportamente mai puțin mature. Exemplu: Un adult care se comportă ca un copil când este stresat.
- Formarea reactivă: Exprimarea opusului unui sentiment neacceptabil. Exemplu: Afișarea excesivă de afecțiune de către cineva care simte de fapt resentimente.
- Disocierea: Separarea anumitor aspecte ale realității de conștiința de sine. Exemplu: O persoană care “uită” un incident dureros.
- Fantazarea: Crearea unei realități alternative pentru a scăpa de o situație neplăcută. Exemplu: Închipuirea unei vieți complet diferite ca scăpare de problemele curente.
- Deplasarea: Transferarea sentimentelor de la o persoană sau situație la alta, mai puțin amenințătoare. Exemplu: Supărarea pe un coleg de serviciu în loc de pe șeful direct.
Din punct de vedere psihanalitic, aceste mecanisme de apărare sunt văzute ca moduri de a gestiona anxietatea și stresul. Ele operează la nivel inconștient și pot influența comportamentul în moduri complexe, adesea scăpând controlului conștient.
În terapia cognitiv-comportamentală (TCC), se lucrează pe modificarea gândurilor și comportamentelor legate de mecanismele de apărare. De exemplu, pentru negare, se încurajează confruntarea cu realitatea prin jurnalizare și discuții deschise. Pentru proiecție, se lucrează la identificarea propriilor sentimente și responsabilități. Reprimarea este abordată prin tehnici de exprimare emoțională. Raționalizarea este contracarată prin analizarea logică a comportamentelor. Sublimarea este încurajată ca o cale sănătoasă de exprimare a impulsurilor. Regresia este abordată prin dezvoltarea maturității emoționale și a strategiilor de coping. Formarea reactivă poate fi gestionată prin recunoașterea și acceptarea sentimentelor autentice. Pentru disociere, TCC folosește tehnici de înrădăcinare și conștientizare. Fantazarea este înlocuită cu stabilirea unor obiective realiste, iar deplasarea este abordată prin tehnici de gestionare a furiei și exprimare sănătoasă a emoțiilor.
