Jandarmeria Dâmboviţa își menține angajamentul ferm în misiunea de a asigura un mediu de siguranță în instituțiile de învățământ

Data:

Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița consideră siguranța elevilor și a cadrelor didactice în mediul școlar un obiectiv prioritar în cadrul acțiunilor sale.

Pentru a întări climatul de ordine și siguranță publică, Jandarmeria Dâmbovița a dispus includerea unităților de învățământ în traseele de patrulare, stabilind dispozitive de menținere a ordinii publice în funcție de situațiile operative.

De la începutul anului școlar 2024-2025, jandarmii au fost prezenți la cele 17 unități de învățământ desemnate la nivel județean, inclusiv 8 în municipiul Târgoviște, două în Moreni, două în Găești și alte 5 în localitățile Titu, Pucioasa, Răcari, Tartășești și Gura Ocniței, în special în momentele de intrare și ieșire a elevilor și cadrelor didactice. Pe parcursul misiunilor desfășurate în proximitatea școlilor, nu au fost semnalate abateri grave de la normele legale.

În perioada următoare, Jandarmeria va continua patrulările și acțiunile de prevenire a faptelor antisociale, monitorizând unitățile de învățământ atât independent, cât și în colaborare cu alte structuri, pentru a menține un mediu sigur pe durata întregului an școlar.

Totodată, începând de săptămâna viitoare, vor fi organizate în școli activități de prevenție și informare, cu scopul de a descuraja fenomenele de bullying, consumul de substanțe interzise și alte comportamente antisociale.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

George Simion contestă alegerile la CCR: acuză fraudă masivă și implicarea serviciilor secrete

George Simion, candidatul AUR în alegerile prezidențiale, a anunțat...

Gigi Becali își face partid: „Eu scriu istorie! Fac un partid, dar eu comand tot!”

Gigi Becali face un nou pas neașteptat în arena...

George Simion anunță că va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale

Liderul AUR, George Simion, a anunțat marți că va...

Primele nume vehiculate pentru noul Guvern: Cristian Diaconescu, Dacian Cioloș, Daniel David și Ana Birchall

Structura viitorului Guvern începe să prindă contur, iar primele...

Sorin Grindeanu, noul președinte interimar al PSD

Sorin Grindeanu a fost ales președinte interimar al Partidului...

Semnal Magazin
SEMNAL

Pecron E300LFP – O sursă de energie fiabilă pentru orice aventură în natură

Pentru echipa editorială a rubricii Călătorii din ziarul Semnal,...

BANCURI CU POLITICENI

Nicușor Dan se duce la psiholog.Psihologul: Aveți momente când...

BANCURI CU BETIVI

Doi prieteni stau de vorbă. Unul dintre ei vorbește...

BANCURI CU BLONDE

La gară.- Nu vă supărați, pot să vă pun...

BANCURI CU AVOCAȚI

Inculpatul către avocatul său:- Dacă scap cu șase luni,...

BANCURI CU 112

Doi vânători merg cu puștile prin pădure.Deodată unul din...

BANCURI CU POLIȚIȘTI

Un poliţist este la pescuit.Pescuieşte vestitul peştişor de aur...

BANCURI DIN ARMATA

- Asculta la mine, soldat! Daca n-ai bea atata,...