Sari la conținut
BREAKING
Societate

Incident șocant: o femeie a căzut cu balconul apartamentului său, situat la etajul 3 al unui bloc

ambulanta
1 min citire1 vizualizări

În urma prăbușirii, femeia, de 35 de ani, din Călărași, a suferit multiple răni grave, inclusiv un politraumatism prin precipitare, fracturi la nivelul membrelor și un traumatism craniofacial.

Din fericire, o parte din balcon a rămas suspendată la etajul doi, evitând astfel strivirea victimei.

După incident, femeia a fost transportată la spital, fiind conștientă și cu parametrii vitali stabili, iar ulterior a fost transferată la Spitalul de Urgență Floreasca din București pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Poliția a fost alertată printr-un apel la 112, iar în urma primelor verificări, s-a constatat că femeia s-ar fi dezechilibrat în timp ce se afla pe o bucată de beton, ceea ce a dus la cădere. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Primăria Călărași a menționat că blocul, construit în anii 70 și vândut locatarilor în anii 90, este o proprietate privată și nu se află în administrarea directă a autorităților locale.

Comentarii

Intră în cont pentru a comenta

Autentifică-te
Se încarcă comentariile...
Newsletter

Semnal — Briefingul de dimineață

Cele mai importante ştiri ale zilei, direct în inbox. Gratuit, fără spam.