Liderul AUR, George Simion, a anunțat marți că va contesta rezultatul alegerilor prezidențiale. Într-o postare pe rețelele sociale, acesta a promis „anunțuri importante” și le-a transmis susținătorilor săi că va face toate demersurile legale posibile pentru a verifica corectitudinea procesului electoral.
Întrebat de un susținător dacă va contesta oficial rezultatul, Simion a răspuns: „Fac, fratele meu! Nu sunt muiere, nici trădător. Nu mă aștept să se rezolve, dar fac, că nu pot să nu mă bat până la capăt. Undeva tot va pușca!”
Deși în cursul dimineții de luni își recunoscuse înfrângerea și îl felicita pe contracandidatul său, Nicușor Dan, Simion și-a nuanțat ulterior poziția. El a susținut că AUR a observat nereguli în procesul de vot, invocând existența unor „morți pe listele electorale” și diferențe între sondaje și rezultatele finale. Totodată, a declarat că partidul va realiza o numărătoare paralelă a voturilor.
„Nu avem semnale majore, dar dacă le primim de la cetățeni, vom urma toți pașii legali”, a adăugat Simion într-un mesaj adresat susținătorilor.
