Actorul George Clooney a reacționat după ce președintele SUA, Donald Trump, a ironizat decizia Franței de a-i acorda cetățenie franceză, alături de soția sa, Amal, și cei doi copii ai lor. Trump a legat subiectul de imigrație și criminalitate, atacând și implicarea politică a actorului pe platforma sa de socializare, Truth Social.
Clooney și familia sa au devenit cetățeni francezi la începutul lunii, după ce au locuit timp de mai mulți ani într-o proprietate din sudul Franței, Domaine du Canadel, în apropiere de Brignoles, regiunea Provence. Actorul a explicat că a apreciat legislația franceză privind viața privată, care i-a protejat familia de presa internațională, și că se bucură de oportunitatea de a-și crește copiii în afara Hollywoodului, notează The Guardian.
Într-un mesaj publicat pentru Hollywood Reporter, Clooney a răspuns ironic criticilor lui Trump: „Sunt total de acord cu actualul președinte. Trebuie să facem America măreață din nou. Vom începe în noiembrie.” Actorul a recunoscut, însă, că nivelul său de franceză este scăzut, după aproximativ 400 de zile de cursuri. Soția sa, Amal, avocat internațional specializat în drepturile omului, vorbește fluent limba franceză.
