O nuntă din Germania s-a transformat într-o scenă de groază duminică seara, după ce un membru al clanului Cârpaci din Timișoara a fost executat în fața a peste 200 de invitați. Tragedia s-a petrecut într-o zonă industrială din Fürth, lângă Nürnberg, unde atacatorul, un bărbat din Lugoj, a descărcat un întreg încărcător de pistol în victimă, apoi a fugit.
Potrivit martorilor, conflictul ar fi pornit de la o dispută legată de o femeie, însă autoritățile germane continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate motivul crimei.
La câteva ore după atac, suspectul s-a predat la un post de poliție din Franța, unde a căutat refugiu imediat după comiterea faptei. Între timp, tensiunile au continuat și la spital, unde victima fusese transportată, fiind necesară intervenția forțelor de ordine.
Autoritățile germane iau în considerare ipoteza premeditării crimei, în timp ce cele franceze lucrează la extrădarea suspectului, pentru a fi adus în fața anchetatorilor din Germania.