duminică, decembrie 21, 2025
3.7 C
București

Escrocheria cazărilor de Revelion: un bărbat este cercetat după ce ar fi închiriat o pensiune din Brașov pe care nu o deținea

Data:

Un bărbat dintr-o comună din județul Prahova este cercetat penal pentru înșelăciune, fiind suspectat că a obținut mii de lei de la turiști, după ce a publicat anunțuri false privind închirierea unei pensiuni din zona montană, în perioada Revelionului.

Potrivit Poliției Județene Prahova, în luna noiembrie 2025, acesta ar fi indus în eroare cel puțin două persoane – una din București și alta din județul Teleorman – cărora le-ar fi cerut avansuri pentru rezervări fictive. Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la aproximativ 4.000 de lei.

Surse judiciare au declarat că bărbatul a promovat online oferte de cazare pentru o pensiune situată în localitatea Săcele, județul Brașov, deși nu era proprietarul unității. După încasarea banilor, suspectul și-ar fi închis telefonul, iar victimele nu au mai reușit să ia legătura cu el.

Joi dimineață, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Câmpina au efectuat o percheziție la domiciliul bărbatului, situat în comuna Șotrile. Totodată, pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, urmând să fie audiat la sediul unității de poliție.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru identificarea altor eventuale persoane păgubite.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

Citiți și:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
Național/Internațional

Craciunul într-o singură cameră: povestea celor șase copii ai familiei Sali

Poarta-Albă, localitatea din județul Constanța, nu este un loc...

Femeie prinsă în Cluj încercând să vândă ilegal 1.700 kg de articole pirotehnice

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase...

Pelerinaj pe „Drumul Cenușii”, în memoria eroilor Revoluției de la Timișoara

Zeci de români au refăcut, zilele acestea, „Drumul Cenușii”,...

Semnal Magazin
SEMNAL

Criză majoră la un adăpost de animale din Dolj: peste 200 de cai riscă să rămână fără hrană

O situație extrem de gravă se înregistrează într-un adăpost...

Când ai multe idei, dar nu ai un plan, MVP-ul devine primul pas care te scoate din blocaj

Zilele trecute am lucrat cu o antreprenoare care voia...

Elan observat în România: specialiștii au început monitorizarea genetică a exemplarului

Un exemplar de elan a fost observat recent de...

Cum ar trebui să arate un MVP sănătos?

Ce este un MVP? Un MVP(minimum viabile product) nu este...

De ce ne blocăm înainte de lansare și cum ieșim din cercul acesta?

Lucrând zi de zi cu antreprenori  la început sau...

Cum găsești mesajele-cheie pentru clientul tău ideal?

La început, mi se părea greu să-mi dau seama...

Roadrunnerul, pasărea sprintenă a deșertului. Caracteristici, habitat și celebra sa luptă cu șerpii

Roadrunnerul, cunoscut științific ca Geococcyx californianus, este una dintre...

Cum am transformat mesajul meu din general în specific

La început aveam impresia că explic bine ce fac....