Doi urși au atacat în noaptea de luni spre marți o gospodărie din orașul Urlați, județul Prahova, distrugând mai mulți stupi și ucigând păsări de curte. Informația a fost făcută publică de consilierul local Laurențiu Bâgu, care a postat imagini pe rețelele de socializare cu urmele lăsate de animalele sălbatice.
În urma incidentului, autoritățile locale au convocat o celulă de criză pentru gestionarea situației, din care fac parte reprezentanți ai administrației locale, jandarmi, polițiști, vânători și un medic veterinar.
„Facem apel la vigilența cetățenilor din orașul Urlați, în special din zonele Valea Seman, Valea Urloii, Mărunțiș, Cherba, Valea Crângului și Valea Nucetului. Urșii au atacat gospodăria familiei Vasilescu, au omorât mai multe găini și au distrus mai mulți stupi. Au fost îndepărtați din apropierea zonelor locuite, iar în cursul zilei se va lua o decizie în legătură cu intervențiile viitoare”, a transmis consilierul Laurențiu Bâgu.
Incidentul vine după un alt atac similar produs în weekend, în comuna Vadu Săpat, din același județ, unde un urs a pătruns într-o gospodărie și a ucis toate păsările din curte. Primarul comunei, Ioan Ghinea, a atras atenția asupra pericolului și a îndemnat localnicii la prudență.
