Curtea de Apel Ploiești a pronunțat sentința definitivă în cazul celor doi tineri acuzați că au fost complici la uciderea violentă a unei tinere de 22 de ani, incendiată de fostul iubit în anul 2019. Cei doi inculpați au fost condamnați definitiv la 23, respectiv 20 de ani de închisoare.
Crima a avut loc în dimineața zilei de 23 februarie 2019, când principalul autor, după ce ar fi consumat alcool și droguri, a mers la apartamentul fostei iubite, a stropit-o cu benzină și i-a dat foc cu o brichetă. Incendiul s-a extins rapid și în locuință, provocând moartea victimei în chinuri groaznice. Acesta a fost condamnat, în 2022, la 24 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi și distrugere.
Anchetatorii au descoperit că alți doi tineri i-ar fi furnizat autorului sticla cu benzină, în apartamentul victimei, după ce acesta le-ar fi cerut-o explicit, spunându-le că intenționează să o incendieze pe fată. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru complicitate la omor calificat.
