Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au reținut doi bărbați, în vârstă de 21 și 34 de ani, ambii domiciliați în municipiul Urziceni, sub suspiciunea săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
La data de 10 februarie curent, ofițerii de investigații criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, i-au reținut pentru 24 de ore pe cei doi bărbați, în legătură cu presupusa sustragere a unei sume de 10.320 de lei din incinta unei societăți din orașul Fierbinți-Târg, fapt presupus a fi avut loc în data de 17 octombrie 2023.
Suspecții au fost plasați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, urmând a fi prezențați instanței pentru luarea unei măsuri preventive în cursul zilei de astăzi.
Investigațiile continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a celor implicați.