Deținutul în vârstă de 24 de ani care a fugit joi seară din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins de autorități în cursul nopții, în localitatea Murfatlar, aflată în apropierea zonei în care a avut loc evadarea. Tânărul ispășea o pedeapsă de patru ani și șapte luni de închisoare pentru tâlhărie calificată.
Potrivit informațiilor oficiale, acesta se afla în secția exterioară Valu lui Traian și se prezentase la cabinetul medical pentru administrarea unui tratament. Profitând de un moment de neatenție, a escaladat gardul de siguranță și a fugit pe un teren agricol din apropiere, în jurul orei 18.00.
După semnalarea evadării, forțele de ordine au declanșat o amplă acțiune de căutare. Au fost mobilizate echipe ale penitenciarului, iar poliția a instituit filtre rutiere la ieșirile din mai multe localități, inclusiv în municipiul Constanța. Deținutul a fost localizat și reținut în jurul orei 01.20.
