Consiliul Județean Ilfov a aprobat, în ultima ședință de consiliu, proiectul prin care urmează să sterilizeze, să microcipeze și să înregistreze în RECS câinii de rasă comună cu proprietar, din propriul buget. Totul va fi complet gratuit pentru cetățeni.
Acest proiect vine în urma modificării legislației: Consiliile Județene -urile pot face acum campaniile de sterilizări gratuite din propriile bugete.
Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov a declarat: “Continuăm să organizăm campanii de sterilizări gratuite, cum am făcut și până acum, cu ajutorul organizațiilor non-guvernamentale. De pildă, mâine, poimâine și vineri, dar și săptămâna viitoare, suntem în Otopeni cu sterilizările gratuite. Programările se fac la numărul 0751.235.009.
Mulțumesc enorm tuturor celor care aleg să ne sprijine și tuturor cetățenilor care aleg să fie responsabili, să fie un exemplu! Animalele nu au ce căuta pe străzi. Problema animalelor nimănui pleacă din curțile noastre, sterilizarea e soluția.”
