Consiliul Județean Ialomița a recunoscut și recompensat performanțele elevilor și profesorilor printr-un program de premiere care subliniază importanța excelenței în educație. În cadrul unei ceremonii oficiale, au fost alocate fonduri pentru elevii care au obținut premii remarcabile la olimpiadele și concursurile naționale, precum și pentru cadrele didactice care i-au îndrumat.
În total, 28 de unități școlare din județ vor beneficia de premii în valoare totală de 296.350 lei, bani ce vor fi distribuiți unui număr de 623 elevi și 275 cadre didactice.
Clasamentul unităților școlare premiate:
- Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Slobozia – 62.750 lei
- Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia – 60.600 lei
- Liceul Teoretic „Carol I” din Fetești – 31.200 lei
Directorii unităților de învățământ care au avut elevi olimpici în anul școlar 2023-2024 au participat la ceremonia de semnare a contractelor de finanțare.
Sumele alocate vor fi transferate către Primăriile școlilor premiate, urmând ca, prin Hotărâri ale Consiliilor Locale, acestea să ajungă în posesia elevilor și cadrelor didactice până la finalul anului 2024. Acest demers demonstrează implicarea autorităților locale în susținerea performanței și motivației în rândul tinerilor și profesorilor din județ.