Cinci persoane din Prahova, arestate pentru trafic de droguri. Întâlnirile cu clienţii avea loc într-un magazin din Bucureşti

Data:

Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alte trei, cu vârste între 18 şi 47 de ani, sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc. 

În perioada mai – octombrie, mai multe persoane sunt suspectate că au procurat, deținut și vândut în mod repetat droguri de risc și mare risc, inclusiv canabis, ketamină, ecstasy, MDMA, cocaină și timbre LSD, către consumatori din București și județul Prahova.

Pentru a masca activitățile ilegale, unul dintre suspecți, administrator al unui magazin din București, ar fi organizat întâlniri cu clienții în incinta spațiului comercial pentru vânzarea drogurilor.

În urma perchezițiilor domiciliare, autoritățile au descoperit și confiscat droguri, inclusiv două kilograme de MDMA, 1,3 kilograme de canabis, cocaină, amfetamină și alte substanțe, alături de echipamente utilizate pentru distribuția drogurilor, precum și sume de bani în valoare de 85.000 de lei și 2.000 de euro.

Dana Mateescu
Dana Mateescuhttps://revistatreispe.wordpress.com
Dana Fodor Mateescu este absolventă a Colegiului de Jurnalism, precum şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti. A lucrat ca reporter de teren la Radio Uniplus, apoi la Radio 21. A urmat o perioadă bogată de colaborări la cotidienele centrale, ca reporter special – Național, Cronica Română, Adevărul, Dimineața, Gazeta de Sud, Libertatea, 7 Plus, Puterea, dar a scris și pentru revistele Academia Cațavencu, Plai cu Boi, Aspirina săracului, Singurul Atu, Claudia, Povești adevărate, Femeia, Lumea credinței, ș.a.. A debutat cu poezie în anul 2000, în Ziua literară, la cenaclul „Euridice”. A publicat mai multe volume de proză: - „Fetiţele din Cimitirul Roşu” - editura Mateescu; - „Povestiri din Bucureşti” - editura Cartea Românească; - „Tembelă până la moarte” - editura Cartea Românească; - „În pielea goală pe acoperișul fierbinte” - editura ROCART. Volume de poezie: - „Regele cu coroană de hârtie”; - „Poate că melcii au fost odată îngeri”. Cărți pentru copii: - „Inimioară de căţel”- editura Mateescu; - „Aventurile lui Bâz-Bâz cel isteţ” - editura Mateescu.

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

Ion Iliescu refuză să facă declarații în Dosarul Mineriadei; inculparea oficială confirmată

Fostul președinte Ion Iliescu a refuzat, miercuri, să ofere...

Ion Iliescu și Petre Roman, inculpați din nou pentru crime împotriva umanității în dosarul Mineriadei

Fostul președinte Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman...

Controversele privind cauza morții lui Mihai Eminescu: Adevăruri ascunse și mărturii istorice

De-a lungul anilor, cauza morții poetului național Mihai Eminescu...

Bogdan Matei, noul președinte al Sportului românesc, a început cariera cu nota 2,75 la titularizare

Bogdan-Constantin Matei este noul președinte al Agenției Naționale pentru...