La Comarnic, tradiționalul eveniment „Botezul Cailor” a debutat pe 4 ianuarie și se va desfășura până pe 6 ianuarie 2025. Organizat de Asociația Crescătorilor de Animale Comarnic, manifestarea aduce în prim-plan frumusețea și forța cailor, într-o serie de activități desfășurate în zona Prund/Maicanu.
Duminică, 5 ianuarie 2025, începând cu ora 8:30, se vor deschide înscrierile pentru concursul de tracțiune. Luni, 6 ianuarie 2025, la Biserica Sf. Gheorghe – Parohia Poiana Comarnic, va avea loc „Botezul Tradițional al Cailor”. După ceremonie, participanții vor porni în coloană spre zona de concurs.
La ora 12:30 va începe proba de frumusețe, destinată tuturor crescătorilor de cai. „Botezul Cailor” este o tradiție veche, marcată de respectul pentru animale și de celebrarea comunității crescătorilor de cai. Probele de tracțiune și frumusețe pun în valoare abilitățile și frumusețea cabalinelor, atrăgând spectatori din întreaga regiune.
Organizatorii invită atât localnicii, cât și vizitatorii să participe la acest eveniment unic, care îmbină tradiția cu spiritul competitiv.