Ar putea să scoată Georgescu România din UE sau NATO fără referendum? Da, poate!

Data:

Votanții lui Georgescu, dacă le spui că acesta vrea să ieșim din UE și NATO, spun cu superioritate: nu, nu se poate, trebuie referendum, trebuie ca parlamentul sa voteze 66% pentru asta etc. Ei bine, vești proaste. Pentru noi, ei oricum nu prea au cultură politică.

NU TREBUIE REFERENDUM PENTRU IEȘIREA ROMÂNIEI DIN UE ȘI NATO.

Fiindcă nu am avut referendum când am intrat. Nu s-a înscris în Constituție obligativitatea apartenenței noastre la NATO și UE, ca să trebuiască un referendum ca să modificăm cu ceva Constituția. Art 148 și 149 din Constituție se referă la tratatele de aderare la NATO și UE, care trebuie adoptate cu majoritate de două treimi în camerele reunite ale Parlamentului. Dar această Constituție, care a fost modificată ultima oară în 2003, adică înainte de integrarea noastră în NATO și UE (2004 și 2007) nu prevede nimic la ieșirea din aceste organizații. Așa că se poate ieși mult mai simplu.

Politica externă a României o face președintele, iar dacă acesta se numește Călin Georgescu, el poate oricând să solicite ieșirea din aceste două organizații, adică RO-EXIT plus ieșirea din alianța NATO. Ar fi să fie aprobate de parlament? Nu neapărat. Sau nu cu majoritate de două treimi, fiindcă, repet, Constituția nu prevede nimic despre ieșirea din cele două organizații, fiindcă ultima modificare a fost înainte de intrarea în aceste organizații. Respectiv, nimeni nu s-a gândit să înscrie apartenența noastră în NATO și UE în Constituție (ar fi trebuit referendum pentru modificarea Constituției), iar dacă nu este nimic scris acolo, înseamnă că nu este nimic interzis, adică putem ieși din aceste două alianțe oricând.

Și acum ceva care să vă dea fiori pe șira spinării. Președintele poate scoate România din UE și NATO fără referendum, doar prin decizia sa, care poate fi supusă Parlamentului sau nu, iar Curtea Constituțională nu are nicio competență aici, fiindcă apartenența noastră la cele două organizații nu este înscrisă explicit în Constituție. În cel mai fericit caz, se poate cere aprobarea Parlamentului, care poate decide cu majoritate de 50% +1, nu cu două treimi. Iar dacă SOS, AUR și partidul lui Georgescu obțin un scor bun, spre 40% (votanții la turul I al prezidențialelor pentru Georgescu, Simion și Terheș au peste 38%), la care se adaugă redistribuirile, într-un an de zile vor avea peste 50%, tocmai prin migrarea parlamentarilor din PSD, PNL, USR, UDMR, FD și altora spre aceste partide. Fiindcă se vor găsi destui trădători sau traseiști care să facă pasul pentru a fi la ciolan. Iar potențiala răsplată pentru trădare va fi foarte mare, așa că se vor găsi destui. E suficient să ne amintim ce rol a jucat UNPR-ul lui Oprea. La care se vor adăuga minorități etc. Deci, o majoritate în Parlament de peste 50% se poate obține în maxim un an. Iar această majoritate ar putea urma gestul președintelui să voteze ieșirea României din ambele organizații. Sau e suficient numai din una.

Veți spune că Curtea Constituțională se va opune. Nimic mai fals, în primul rând, nu se încalcă Constituția, după cum am spus. Iar Curtea Constituțională poate fi convinsă să tacă, să ne amintim, trei din cei nouă membri sunt numiți de președinte, alți trei de partide etc. Acum cum credeți că Curtea Constituțională face jocurile PSD, acesta controlând 5 din cei 9 membri. Nu se poate schimba situația în favoarea președintelui Georgescu și a partidelor ce îl susțin, mai ales după ce vor avea peste 50%?

Da, un scenariu de coșmar, dar tot mai plauzibil.

Articolul 50 din Tratatul UE: ”Un stat membru al UE care dorește să se retragă trebuie să notifice Consiliul European în legătură cu această intenție. Consiliul European trebuie apoi să pună la dispoziție orientări pentru încheierea unui acord care stipulează modalitățile de retragere a acelei țări. Acest acord este încheiat în numele UE de către Consiliul Uniunii Europene, acționând prin majoritate calificată, în urma obținerii aprobării Parlamentului European. Tratatele UE încetează să se mai aplice țării în cauză de la data intrării în vigoare a acordului sau la doi ani de la notificarea retragerii. Consiliul poate stabili prelungirea acestei perioade. Orice țară care s-a retras din UE poate aplica pentru readerare. În acest caz, țara respectivă va trebui să treacă prin procedura de aderare.”

Deci, dacă ceri, poți ieși oricând din UE. Nu vă luați după Marea Britanie, acolo guvernul britanic a cerut referendum pentru ieșirea din UE fiindcă a vrut să consulte populația, nu fiindcă nu putea decide singur. Iar când britanicii au votat pentru Brexit, mulți au făcut-o păcăliți tot de niște sisteme informatice de genul Cambridge Analytica care i-a bombardat pe cei indeciși și înclinați spre naționalism izolaționist cu mesaje și videoclipuri anti-UE, fapt care a convins 3 milioane de britanici în plus să voteze pentru Brexit. Mulți după aceea și-au turnat cenușă în cap, dar era prea târziu, guvernul a căzut în propria cursă și a trebuit să solicite ieșirea din UE, iar UE nu a ținut seamă de referendum, ci doar de cererea de ieșire a Marii Britanii.

Aceasta este situația în care ne aflăm, respectiv pericolul ieșirii noastre din NATO și UE este cât se poate de real, chiar dacă votanții lui Georgescu nu realizează asta. Dar când o vor face, va fi prea târziu.

Roexit
Cristian Negrea
Cristian Negrea
Cunoscător al spațiului ex-sovietic, autor al cărților "Când armele vorbesc", "Sânge pe Nistru" și "Cnutul Maicii Rusia".

Share articol:

De același autor:

Disclaimer

„Grupul de Presa Semnal nu a cerut și nu a primit niciodată fonduri guvernamentale direct sau sub forma unor campanii de informare. Aceste fonduri sunt de fapt ajutoare de stat mascate, cu ajutorul cărora Guvernul "cumpără" presa. Consider ca astfel de "ajutoare" distorsionează piața de media fiind o practică inacceptabila într-o societate democratică. In plus, reafirm faptul că Grupul de Presa Semnal nu are contracte cu partidele politice în afara campaniilor electorale. Campanie care, bineînțeles, va fi marcată corespunzător."
Alin Radu, Director general Grupul de Presa Semnal

Citește și:
SEMNAL

București: Accident între un tramvai și un autobuz. Mai mulți pasageri au ajuns la spital

Circulaţia tramvaielor 1 şi 10 a fost oprită aproape...

Amendă de 2000 de lei, pentru utilizarea unei drone la Ziua Națională a României

De Ziua Națională a României, o dronă chinezească a...

Un șofer român de TIR transporta 220 de kg. de canabis ascunse printre ardei

Un șofer român de TIR care transporta legume a...