Scapino Ballet Rotterdam aduce pe scena Întâlnirilor JTI o viziune artistică despre nemurire, tehnologie și fragilitatea umană
Pe scena culturii românești, evenimentele dedicate dansului contemporan sunt rare momente de respirație colectivă, de reflecție artistică profundă și, totodată, de răscolire emoțională. Ediția a 26-a a Întâlnirilor JTI, organizată de Fundația Art Production, a confirmat din nou acest statut, aducând pentru prima dată în România compania olandeză de prestigiu Scapino Ballet Rotterdam, cu spectacolele Anima Obscura și Origin.
Această ediție nu este doar despre dans, ci despre o interogație universală: ce mai înseamnă să fii om în era tehnologiei? Cât mai rezistă sufletul uman în fața optimizării algoritmice? Poate arta să rămână un spațiu de rezistență în fața de-umanizării progresive?
O societate obsedată de perfecțiune
"Trăim într-o societate obsedată de optimizare: vrem să fim mai sănătoși, să trăim mai mult, să ne prelungim tinerețea", afirmă Nanine Linning, directorul artistic al Scapino Ballet Rotterdam, într-o declarație care sintetizează perfect esența spectacolului Anima Obscura.
Prezentat aseară și astăzi 20 iunie la Teatrul Național București, acest spectacol multimedia nu este doar o expresie a dansului, ci o simfonie interdisciplinară unde coregrafia se împreunează cu video-art, holograme, design vestimentar și sunet imersiv. Este o producție care vorbește despre dorința umanității de a transcende moartea și de a atinge nemurirea, o temă mitologică veche pe care Linning o reintepretează în contextul contemporan al biohacking-ului și tehnologiilor de augmentare umană. Dacă te-am convins mai poți găsi bilete aici la spectacolul de diseară

Nanine Linning: o voce radicală în dansul contemporan
Noua direcție artistică a companiei Scapino Ballet se datorează viziunii Naninei Linning, o artistă care transcende granițele dansului clasic. Din octombrie 2024, Linning aduce în prim-plan teme sociale, ecologice și tehnologice, punând accent pe relațiile fluide între oameni, natură și noile tehnologii. Colaborările sale cu figuri internaționale ca Iris van Herpen, Studio Drift sau Teodor Currentzis amplifică impactul artistic și conceptual al spectacolelor.
Viziunea ei pentru Scapino Ballet este articulată într-un concept profund: Natură versus Cultură. Este o meditație asupra ruperii tot mai accentuate dintre ființa umană și mediul său originar, coroborată cu tendința de a controla și manipula natura umană prin inteligență artificială, medicină personalizată, augmentare digitală.
Anima Obscura: o lume între alchimie și algoritm
Spectacolul "Anima Obscura" este o alegorie vizuală despre omul care refuză să moară. Inspirat de miturile alchimice și transformat de ideologiile post-umaniste ale prezentului, dansatorii devin arhetipuri într-o lume unde corpul este rescris, augmentat, multiplicat digital. Fiecare mișcare devine un paradox: organic și mecanic, senzual și alienat, uman și trans-uman.

