Pe data de 22 septembrie, când Angela, tânăra mămică din Jilava, își pierdea viața în groaznicul accident de pe trecerea de pietoni, mi-am propus să ajut ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Astfel, am decis că ziarul Semnal nu se va limita la relatarea accidentelor din județ ci va sprijini activ cetățenii să rezolve probleme de trafic pe care autoritățile trebuiau să le soluționeze de mult.
Fiindcă era clar că este o problemă sistemică cu trecerile de pietoni din Jilava (10 accidente mortale în ultimii ani), am luat legătura cu Daniel Fădur, expert în siguranță rutieră care a identificat mai multe probleme, propunând o serie de soluții facil de implementat. Puteți urmări analiza lui Daniel Fădur aici:
A doua zi am intrat în legătură și cu Grupul de inițiativă locala condus de Alexandra Dinu și împreună am decis să facem tot ceea ce este omenește posibil pentru soluționarea problemei "Trecerilor de pietoni ucigașe din Jilava".
Alexandra Dinu, lider GAL Jilava: "Împreună cu partenerii noștri de la Semnal am inițiat o petiție pentru instalarea unor semafoare și construirea de pasarele subterane care a fost semnată de mai mult de 2600 de persoane. Am depus-o la Ministerul Transporturilor, CNAIR, Consiliul Județean Ilfov, Primăria Jilava și Ministerul Dezvoltării. Am primit răspunsuri neclare prin care autoritățile încearcă să ocolească subiectul. Pe trecerea de pietoni pe care și-a pierdut viața Robert, se va monta un semafor însă foarte târziu, de ordinul lunilor de zile. Pentru trecerile celelalte de pietoni voi lupta până la capăt alături de cetățenii din Jilava.

În plus, am inițiat și o petiție online care a fost și aceasta semnată de un număr mare de locuitori ai comunei noastre. Petiția poate fi consultată și semnată aici: https://www.petitieonline.com/petitie_pentru_semaforizarea_trecerilor_de_pietoni_din_jilava_si_1_decembrie_judetul_ilfov

