Un incident tensionat a avut loc miercuri în Sectorul 1 al Capitalei, după ce un bărbat a fost observat manevrând o armă cu lunetă pe terasa unui bloc. Poliția a fost alertată de un locatar dintr-un imobil vecin, iar la fața locului au intervenit rapid echipaje de poliție, jandarmi și alpiniști din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS).
După verificări, s-a constatat că arma era una de tip airsoft, iar bărbatul, în vârstă de 40 de ani, se afla împreună cu nepotul său de 16 ani. Cei doi au declarat că voiau doar să se relaxeze.

Intervenția autorităților și avertismentul poliției
Polițiștii au stabilit că nu era necesară o intervenție în forță, însă cei doi au fost conduși la Secția 3 pentru verificări suplimentare. Deși nimeni nu a fost rănit, Poliția Capitalei atrage atenția asupra riscurilor folosirii unor astfel de arme în spații publice.
„Chiar dacă este vorba despre o armă de airsoft, aspectul acesteia poate fi ușor confundat cu cel al unei arme reale, ceea ce poate duce la situații riscante și intervenții de urgență ale forțelor de ordine”, a transmis Poliția Capitalei.
Autoritățile recomandă ca astfel de echipamente să fie utilizate doar în spații special amenajate, pentru a evita confuziile și posibilele incidente.