Meteorologii au emis sâmbătă dimineață noi avertizări de vreme severă. Un cod galben de ploi abundente este valabil în București și în 13 județe, în timp ce în zonele montane au apărut primele lapovițe și ninsori consistente. În stațiunea Rânca, județul Gorj, ninge continuu de noaptea trecută, iar drumarii au scos utilajele pentru a menține carosabilul practicabil.
Potrivit ANM, până duminică, la ora 20:00, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar spre seară și în cursul nopții sunt așteptate precipitații mixte în sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei. În zonele montane, precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, iar la altitudini de peste 1.800 de metri se va depune un strat de zăpadă de 5–15 centimetri, mai ales în Carpații Meridionali.
Până la finalul intervalului, cantitățile de apă vor ajunge la 10–25 l/mp, iar izolat pot depăși 50 l/mp, transmit meteorologii.
Județele vizate de codul galben
Avertizarea de ploi abundente include județele: Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Călărași, Ialomița, Ilfov și Municipiul București.
De asemenea, în zona montană a județelor Sibiu, Brașov și Covasna, se vor acumula între 20 și 30 l/mp, local chiar peste 50 l/mp.
