Zeci de percheziții în Capitală și alte 13 județe într-un dosar de evaziune fiscală

Date:

144 de mandate de percheziție sunt puse în aplicare luni dimineață în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurate în București și 13 județe privind un dosar de evaziune fiscală și înșelăciune, fiind vizat administratorul a mai multe societăți comerciale.

Acțiunile se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș și au loc în județele Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Alba, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș și Tulcea.

În fapt, în perioada 2016 – prezent, o persoană bănuită de comiterea faptelor, având calitatea de administrator faptic a 6 societăți comerciale, ar fi desfășurat relații comerciale, fără evidențierea acestora în contabilitate.

De asemenea, pentru obținerea unor beneficii fiscale, ar fi înregistrat facturi fiscale, fără conținut real.

Cu sprijinul unui funcționar de la bancă, ar fi fost obținute credite bancare, fără respectarea reglementărilor în vigoare.

Ulterior, banii obținuți ar fi fost folosiți atât în cadrul societăților, cât și în scop personal de către persoanele bănuite că fi implicate în activitatea infracțională.

15 mandate de aducere vor fi puse în executare.

Prejudiciul urmează a fi stabilit după administrarea probatoriului.

La activități participă polițiști din județele Mureș, Brașov, Argeș, Alba, Bistrița Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Ilfov, Olt, Timiș, Tulcea, polițiști din cadrul D.G.A. și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Burebista” Brașov.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Abonare

Popular

More like this
Related

PUZ – „CENTRU LOGISTIC DEPOZITARE STICLĂ REALIZAT ÎN TREI ETAPE”

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului...

PUZ- S.C. SKELA INDUSTRIES S.R.L. si Profil Trade

Având în vedere prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională...